Suntem în Miercurea celei de a patra săptămâni după Paști. Legată, ca toate miercurile, de mizera răstălmăcire a inteligenței duhovnicești, prin care mai marii Templului au cumpărat naivitatea proastă a lui Iuda. Postim mereu miercurea, până la sfârșitul veacurilor, pentru această trădare. A lui Iisus Hristos de către Iuda și a Legii de către fariseii și cărturarii Templului. Primul bun econom, probabil, dar sigur hulpav. Ceilalți buni oameni la carte, dar care își căutau slava lor. Cum va fi sunat în urechile lor cuvântul Domnului: „Cel care vorbește de la sine își caută slava sa, dar cel care caută slava celui ce L-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el”? Ce știm sigur e că aceștia din urmă, autoreferențiali, căutau să-L omoare. 

Mulțimea se întreabă, însă: „Cum știe Acesta carte, fără să fi învățat?”. Pentru unii, motiv până astăzi să creadă că, dacă nu ai carte, e normal să accezi la funcții ori să urci pe treapta unei ierarhii autodefinite prin aroganța de a crede că știi totul. Cuvântul îmi aduce aminte de idolatrizarea la care asistăm uneori atunci când câte unul încearcă să ne convingă – pe seama diplomelor – că trăiește o vocație. Ceea ce identifică mulțimea de iudei este școala inspirației Duhului Sfânt în care Hristos nu avea cum să fie altfel decât inspirat. Îi sperie, oarecum, forța cuvintelor Sale în aceeași măsură cu minunile Sale. Când vădește gândul ascuns al iudeilor și spune: „De ce căutați să mă ucideți?”, mulțimea Îl învinuiește că ar avea demon. Abia când El tâlcuiește valoarea tăierii împrejur și a sâmbetei – din legea lui Moise – unii își aduc aminte că vindecarea ce adusese paraliticului din lectura duminicii care a trecut (Ioan 5, 1-15) îi făcuse pe unii dintre lideri să voiască a-L ucide: „Nu este, oare, Acesta Cel pe care-L caută să-L ucidă? Și iată că vorbește pe față și ei nu-i zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta este Hristos?”. Logica poporului forțează reacția liderilor care caută să-L prindă dar nu au putut „pentru că încă nu venise încă ceasul Lui”. Evanghelia zilei acesteia prelungește lectura zilei de ieri. Țineți minte, sunt convins, că Hristos refuză să se arate la Sărbătoarea Corturilor și că se ține deoparte de mulțime, oarecum ascuns vederii acesteia, nu pentru că se temea ci pentru că ni-i sosise ziua. Nu fuge de Cruce dar nici nu grăbește înfigerea ei în temelia de moarte a iadului. 

Dar cheia așezării acestei Evanghelii în urcușul spre Rusalii îmi pare a fi altul. Domnul – pentru a limpezi teama poporenilor că nu este Hristos căci pe El îl știu de unde vine dar pe Mesia nimeni nu știe – le spune că, în ciuda faptului că ei știu și cunosc de unde este, nu știu de unde vine! Cine Îl trimite. Ce trimitere are. Le atrage atenția că problema lor principală este aceea că ei nu-L știu pe Cel care L-a trimis. Și din care El este. Pare un joc de cuvinte, dar în fapt este descrierea unei realități. Uneori ateii, mai ales cei plini de grija credinței, aruncă întrebarea: Dacă Dumnezeu ar muri, voi ăștia care credeți în El, cum ați ști? O spun pentru că le lipsesc două repere majore: cunoașterea lui Dumnezeu și cunoașterea Scripturii. Cei care cred, știu că Dumnezeu nu poate muri. Și de aici falsitatea oricărui scenariu pe seama morții Lui. Iar cine se încăpățânează să scenarizeze pe teme de genul morții lui Dumnezeu, se vădește extrem de pueril în argumentarea propriei fericiri. Cum poate un om care nu-și poate defini reperele împlinirii personale să ceară lui Dumnezeu să existe după reperele credibilității instituite de el? Pentru echilibrul înțelegerii lucrării lui Dumnezeu, omul are nevoie – indiferent de cartea asumată ori geografia spirituală în care se fixează – în harul Duhului Sfânt. Singurul care oferă omului ca dar de viață și de moarte înțelegerea dinlăuntru a adâncimii prezenței Sfintei Treimi în cotidian. Sună, poate, un pic prea pragmatic dar știu că veți înțelege numai dacă limpezim cuvintele. Fără Duhul Sfânt în viața unui om, Evanghelia pare povestea unui singuratic care înfruntă răutatea lumii. Cu Duhul Sfânt lucrând în inima omului, povestea Evangheliei este despre constituirea Bisericii ca algoritm al mântuirii întru Împărăția Treimii Celei Sfinte. 

De unde știa Hristos carte fără să fi învățat? Iată o întrebare al cărei răspuns ne spune și cum de oameni simpli – iau două exemple mai apropiate de noi, Sfântul Ilie Cleopa și Sfânta Antonina de la Tismana, de exemplu, pe care i-am privit și pentru care m-am rugat cu drag – fără să absolvească școli vădite, au știut adânc de mărturisire. Au avut lucrare. Nu și-au dat tihnă lucrării lor de rugăciune și postire, de milostenie și propovăduire, de mărturisire cu smerenie a minunii prezenței lui Dumnezeu din viețile lor. Nu s-au lenevit cu gândul la Împărăție, ci au lucrat în cele ale vieții lor pentru a se umple de viața în Hristos. Au făcut-o privind și mărturisind pe Hristos. În oglindirea Lui și-au aflat limpezirea. Și ca ei mulți, tare mulți, sinaxar continuu. 

Poate de aceea merită recitit întreg textul Evangheliei acesteia. Reacția poporului pare că naște reflectarea populismului în atitudinea iudeilor. Ei își doresc să-l omoare nu doar pentru că-i înfruntă ci, la fel ca Ioan Botezătorul, le strică un sistem întreg de ritualuri și beneficii. Mereu va fi așa.  Mereu vor căuta să îi omoare pe cei care le zguduie comoditatea avantajoasă material a ritualizării credinței. Pentru ei, Hristos e un scandal, o piatră în sandale, o jenă care tulbură liniștea pășirii lor întru falsă desăvârșire. Problema este că tot ei vor ști să folosească populismul câștigat și concrescut poporului și vor manipula credulitatea lor. Deloc școlită la Școala Duhului Sfânt. Știm acum că hoții se ascund în furtuni. Și că, pentru a se ascunde mai bine, cultivă furtunile cu obstinație. Vindecarea furtunilor? Liniștea lucrării în Duhul Sfânt. Efortul menținerii Rusaliilor în tainica proximitate a iubirii. La vremea furtunilor iscate din orgoliu, o singură soluție: pacea născută din iubire! Vorba Sfântului Andrei Șaguna: „Fiți pe pace, aveți-vă bine, nu vă sfădiți!” Pentru că sfada naște spade tocite de ură.