Uneori, harul se retrage din simţirea noastră ca să putem creşte, să putem discerne şi alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm.

De multe ori însă, harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creşterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am întâmpina pe Cale.

Lepădarea de lumea aceasta, înseamnă pur şi simplu trăirea în ea cu harul care nu e din ea şi care nu schimbă lumea, ci pe om şi omul schimbă lumea! Pe măsură ce omul devine lucrător al harului cu propria sa hărnicie şi hotărâre, lumea din jurul lui se schimbă pentru că el este o părticică a acestei lumi şi o şi include ca microcosmos în el. Taină mare! Dar nu o putem cunoaşte decât prin participare, prin trăire.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 40)