Liceenii ieșeni, invitați pentru o zi în preajma familiei Sfinților Brâncoveni
Cei 200 de tineri invitați să participe la activități vor fi împărțiți în grupe, alături de moderatori și vor parcurge trei sesiuni de lucru. Lucrul în echipă va consta în găsirea împreună a răspunsurilor la un set de întrebări referitoare la viaţa de familie. Provocarea organizării unei astfel de zile aparține membrilor Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Arhiepiscopia Iașilor, care se vor prezenta colegilor mai mici cu proiectele în care sunt implicați și cu valorile pe care le promovează.
Mărturie, sacrificiu, credință, familie, prietenie - acestea sunt cuvintele cheie ale unei zile care se anunță a fi specială. Liceenii ieșeni sunt așteptați sâmbătă, 24 mai, la o serie de ateliere, dezbateri și conferințe pe tema „Sfinții Brâncoveni - martiriul unei familii sfinte și mărturia de viață creștină a familiei de azi”. Evenimentul va începe inițial la Biserica „Sfântul Prooroc Daniel”, de la ora 7.00, cu oficierea Sfintei Liturghii, la care este așteptat și Înaltpresfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Apoi, deschiderea întâlnirii este programată la Centrul Providența, de ora 10.00. Cei 200 de tineri invitați să participe la activități vor fi împărțiți în grupe, alături de moderatori și vor parcurge trei sesiuni de lucru. Lucrul în echipă va consta în găsirea împreună a răspunsurilor la un set de întrebări referitoare la viaţa de familie. Provocarea organizării unei astfel de zile aparține membrilor Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși din Arhiepiscopia Iașilor (ATOR), care se vor prezenta colegilor mai mici cu proiectele în care sunt implicați și cu valorile pe care le promovează. Adolescenţa şi tinereţea sunt timpul în care fiinţa umană este pusă în situaţia de a alege. Alegerile făcute acum îi vor marca întreaga existenţă, de aceea tinerii au nevoie să fie acompaniaţi în căutările lor şi îndrumaţi în alegerile lor. „Data de 24 mai va marca, în mod sigur, începutul multor prietenii și consolidarea celor deja create. Nădăjduim că tinerii noștri înțeleg că pe toți ne unesc aceleași căutări, tinerețea, entuziasmul, energia și că împreună vom fi mai puternici. Acum este un bun prilej să cunoaștem și liceenii din alte licee ieșene și totodată să ne facem cunoscuți și în afara școlii”, a spus Irina Vaida, membru ATOR. Ziua Tânărului Ieșean se va încheia cu o conferință deschisă publicului, programată între orele 18.00 și 20.00. Aici, invitat special va fi părintele profesor Vasile Grăjdean de la Facultatea de Teologie din Sibiu.