Lipsa de educație și sărăcia, piedici în calea vieții

Social

Lipsa de educație și sărăcia, piedici în calea vieții

Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății arată că, între 1990 și 2010 mortalitatea maternă (numărul mamelor care mor din cauza complicațiilor din timpul sarcinii și la naștere) a scăzut cu aproape 50%. Însă această problemă rămâne totuși  una dintre cele mai importante pentru sănătatea publică.

În lume, peste 136 de milioane de femei nasc anual. Aproximativ 20 de milioane dintre ele trec prin boli legate de sarcină, înainte și după nașterea copilului. Lista afecțiunilor este lungă și diversă și include febră, anemie, fistulă (ulcerație adâncă într-un țesut al organismului), incontinența, infertilitate și depresie.

În România, la o sută de mii de nou – născuți, 14 femei mor la naștere și cele care își pierd viața din cauza avortului reprezintă mai bine de jumătate din totalul deceselor materne, în condiţiile în care avortul în ţara noastră prezintă încă cifre deosebit de mari.

Sărăcia și lipsa de educație, piedici în calea vieții

Starea de sănătate maternă reflectă și diferența dintre bogați și săraci. Doar 1% dintre decesele materne apar în țările cu venituri ridicate. Riscul unei femei de a muri din cauza complicațiilor în timpul sarcinii sau a nașterii este de 1 la 120 - în țările în curs de dezvoltare, în comparație cu una la 44.300 – în țările dezvoltate. De asemenea, mortalitatea maternă este mai mare în zonele rurale și în rândul comunităților mai sărace și mai puțin educate. Din cele 1.000 de femei care mor în fiecare zi din această cauză, 570 trăiesc în Africa subsahariană, 300 în sudul Asiei și doar cinci în țările cu venituri mari. În țările în curs de dezvoltare, complicațiile legate de sarcină și naștere constituie a doua cauză principală de deces în rândul femeilor de vârstă reproductivă (după HIV-SIDA).

Există patru cauze principale care provoacă aproximativ 70% dintre decesele materne din lumea întreagă: hemoragiile grave și infecțiile (mai ales după naștere), avortul nesigur și afecțiunile cardiace (la persoanele hipertensive) și eclampsia (sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după naștere, manifestat prin pierderea conștiinței, crampe, convulsii, comă). Sângerarea după naștere poate ucide chiar și o femeie sănătoasă, dacă este nesupravegheată timp de două ore.

Sănătatea mamei și a nou-născutului sunt în strânsă legătură. În lume, mai mult de trei milioane de copii nou-născuți mor în fiecare an și 2,6 milioane de copii sunt născuți morți.

Vizitele prenatale la medic sunt foarte importante

Cele mai multe decese materne pot fi prevenite prin asistență medicală calificată la naștere și accesul la îngrijiri obstetrice în regim de urgență. În Africa subsahariană, unde mortalitatea maternă este cea mai ridicată, doar aproape jumătate dintre femei sunt asistate la naștere de o moașă instruită, o asistentă medicală sau un medic.

În țările în curs de dezvoltare, procentul femeilor care fac cel puțin patru vizite prenatale la medic în timpul sarcinii variază de la 34% în mediul rural la 67% ,pentru femeile din mediul urban. Cele care nu primesc verificările periodice necesare pierd ocazia de a detecta problemele și de a primi îngrijirile și tratamentul adecvat.

La nivel global se înregistrează o penurie de personal medical calificat în acest domeniu. Până în 2015, pentru a atinge o acoperire totală a posibilelor mame, ar mai fi necesare încă 330 000 de moașe. 

Riscul de mortalitate maternă este cel mai ridicat pentru fetele sub 15 ani. Complicațiile în timpul sarcinii și la naștere sunt principala cauză de deces în rândul adolescentelor, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare.

Pentru prevenirea acestei probleme, specialiștii subliniază necesitatea educației pentru sănătate, atât pentru viitoarea mamă, cât și pentru viitorul tată. 

(Sursa: www.who.int)