Liturghia Darurilor înainte sfințite, la Catedrala Mitropolitană din Iași
În această după-amiază, 11 martie 2022, la Catedrala Mitropolitană din Iași s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. Slujba, specifică Postului Mare, a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Începând cu ora 16.00, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, alături de părinții Catedralei, au oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar cu acest prilej, ieșenii care au ținut post și au primit binecuvântarea duhovnicului, după o pregătire specială înainte, au primit Sfintele Taine.
Tot în această seară, cântărețul Valentin Atodiresei din grupul psaltic „Chivotul” a fost hirotesit citeț.
În predica ținută la sfârșitul Liturghiei, Preasfinția Sa ne îndeamnă să urmăm Postul Mare, pentru că ne vom raporta altfel la cuvântul lui Dumnezeu și la slujbele Bisericii din această perioadă:
Să intrăm în rânduiala Postului pe care Biserica a pus-o înainte și prin care suntem binecuvântați, pentru că sunt înțelesuri ce ni se deschid mai adânc în sufletul nostru, pentru că suntem chemați să ne asumăm această experiența și să ne îmbogățim cu ea. Postul, pentru cel sănătos, este un prilej de a-și cunoaște o putere a trupului. Avem puterea să postim nu doar trei zile, nu doar o săptămână, ci mult mai mult. Această râvnă a noastră nu este un concurs, ci pe de o parte, este o jertfă a lui Dumnezeu, pe de altă parte este un mijloc de cunoaștere, a cunoaște că adevărate sunt cuvintele Domnului care ne spun că «nu doar cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu». Atunci când cu această credință ținem postul, vom vedea că altă putere au cuvintele lui Dumnezeu, altfel înțelegem cuvintele slujbelor și tot așa ajung la noi, altfel înțelegem durerea și suferința și le împărtășim, altfel îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, oricât de mari ar fi crizele sau durerile din viața noastră.
Inițial, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Ierarh Grigore cel Mare (Dialogul), a fost o simplă rânduială săvârșită în cadrul vecerniei, în care creștinii primeau Sfânta Împărtășanie după ce aceștia ajunau, fără să mănânce nimic până la apusul soarelui. Conform Canonului 49 din Laodiceea, nu era permis „a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica” – adică nu se îngăduia să se oficieze Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom sau a Sfântului Vasile cel Mare în timpul săptămânii, de luni până vineri. Totuși, de-a lungul anilor, în Biserică s-a obișnuit ca unii credincioși să postească aspru până la finalul zilei - căci după vecernie înceta ajunarea - iar după slujba de seară să primească Sfintele Taine, ca întărire duhovnicească și trupească în timpul postului. Rânduiala actuală a Liturghiei este atribuită Sfântului Grigore Dialogul, Episcopul Romei, cel care a fixat această formă în cadrul vecerniei.
Liturghia Darurilor este specifică Postului Mare și să săvârșește într-un mod foarte solemn, la lumina lumânărilor, iar clericii îmbracă veșminte de culoare închisă, tocmai pentru a evidenția profunzimea și importanța perioadei în care ne aflăm.