Liturghie arhierească la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Liturghie arhierească la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, săvârşeşte în prezent Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Din soborul de preoţi face parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1. Răspunsurile la strană sunt oferite de Corul Basileus al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi. La slujbă participă mii de pelerini veniţi anul acesta la Iaşi pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva, ale Sfântului Simeon din Muntele Minunat şi la icoana Maicii Domnului - Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Amintim că Sfânta Liturghie de la Catedrala mitropolitană din Iaşi este transmisă în direct de Radio Doxologia online şi de Radio Trinitas al Patriarhiei Române.