Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Războieni, judeţul Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Războieni, judeţul Neamţ

Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat astăzi, 8 noiembrie 2022, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Mănăstirii Războieni din judeţul Neamţ. Sfântul locaş, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, şi-a serbat hramul.

Credincioşii din mai multe părţi ale judeţului Neamţ şi din alte părţi ale Moldovei s-au rugat astăzi, 8 noiembrie 2022, la hramul Mănăstirii Războieni din judeţul Neamţ. De dimineaţă, oamenii au participat la slujba Ceasurilor şi a Acatistului şi s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana, veche de şase secole, dar şi la celelate icoane din sfântul locaş.

Apoi, a fost întâmpinat Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, de către soborul slujitorilor şi de către stavrofora Olimpiada Neagu, stareţa aşezământului monastic. Preasfinţia Sa s-a închinat în ctitoria Slăvitului Voievod Ştefan cel Mare a aşezării monahale, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Petroniu Marin, exarhul mănăstirilor Arhiepiscopiei Iaşilor din judeţul Neamţ.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Părintele Episcop Andrei a amintit că ziua pomenirii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost rânduită în calendar de către Sfinţii Părinţi în cea de-a opta zi din a treia lună a anului bisericesc. „În ceata cereştilor puteri este şi îngerul nostru păzitor. Sfinţii Îngeri sunt slujitori ai Preasfintei Treimi, ai Dumnezeului Celui veşnic, şi au îndatorirea pe pământ de a vesti voia lui Dumnezeu. Ei au fost creaţi de Dumnezeu înainte de facerea celor văzute şi acelor nevăzute, aşa cum mărturisim în Simbolul de credinţă. În Cartea Facerii a Vechiului Testament, aceşti trimişi ai lui Dumnezeu se cheamă îngeri. Ei reprezintă lumea creată, nevăzută cu ochii noştri cei trupeşti”, a amintit Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Preasfinţia Sa a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că a binecuvântat să slujească în străvechea aşezare monahală de la Războieni. De asemenea, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale obştii monahale păstorită de către stavrofora Olimpiada, precum şi tuturor pelerinilor prezenţi. La final, s-a oficiat Parastasul pentru ctitorii locaşului, pentru ostaşii înmormântaţi la Răboieni şi pentru cei răposaţi.

Citește despre: