Liturghie arhierească la Zărnești
Duminică, 13 decembrie 2015, biserica „Sfântul Nicolae” din Zărneşti, a primit vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie, în Duminica a 28-a după Rusalii, 13 decembrie 2015, în biserica „Sfântul Nicolae” din Zărneşti, judeţul Braşov. Vizita pastorală a ierarhului a fost prilejuită de inaugurarea unor lucrări de înfrumuseţare a locaşului de cult şi de împlinirea a 500 de ani de la zidirea capelei din interiorul bisericii, acum muzeu parohial. În ultima perioadă, prin eforturile comunităţii şi ale preotului paroh Dragoş Constantin Chiţu, biserica a fost renovată la exterior, s-a amenajat incinta, s-a schimbat podeaua, uşile şi geamurile şi s-au realizat alte lucrări de înfrumuseţare. Aceste lucrări au fost binecuvântate de Mitropolitul Laurenţiu, prin stropire cu apă sfinţită. În viitorul apropiat, va fi întocmit un amplu proiect de restaurare a capelei şi de curăţare a picturii interioare a bisericii.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Dragoş Constantin Chiţu a fost hirotesit iconom şi a primit dreptul de a purta brâul roşu, ca apreciere a activităţii pastorale şi administrative în parohia Zărneşti 2. De asemenea, Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi Consiliul local al oraşului Zărneşti au primit acte de cinstire din partea ierarhului.
Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=3521