Liturghie şi colind la Girov

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie şi colind la Girov

Zilele Şcolii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa“ -  Girov au debutat miercuri, 17 decembrie 2014, cu Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Parohiei Conţeşti, partener educaţional în cadrul Frăţiei Ortodoxe a Tinerilor Giroveni.

La Sfânta Liturghie au luat parte reprezentanţi ai instituţiilor din comuna Girov şi credincioşi din parohie, iar la final corala preoţilor „Sfântul Efrem cel Nou“ a interpretat o suită de colinde tradiţionale şi bizantine.

„În fiecare an, zilele de 17 şi 18 decembrie se încarcă de profunzime. Nu sunt cuvinte mari, ci adevăruri exprimate cu sensibilitate de toţi trăitorii lor. Şi în acest an celebrăm Zilele Şcolii Girov cu aceeaşi intensitate duhovnicească. În ziua de 17 decembrie, am săvârşit Sfânta Liturghie în sobor, am înălţat o rugăciune de mulţumire şi am cântat colinde, după datină“, ne-a declarat părintele Ştefan Zaharia, parohul de la Conţeşti.

Festivalul Judeţean de colinde „Deschide uşa, creştine!“, ajuns la ediţia a VI-a

Cu prilejul cinstirii ocrotitorului şcolii, Sfântul Daniil Sihastrul, în Centrul cultural Girov a fost organizat şi Festivalul judeţean de colinde „Deschide uşa, creştine!“, ajuns la ediţia a VI-a, care a reunit 18 ansambluri corale şcolare. În prefaţa evenimentului, a fost oficiată o slujbă de Te Deum şi un Trisaghion pentru profesorii, învăţătorii şi ostenitorii şcolii trecuţi la Domnul. Festivalul a fost deschis de colinda preoţilor şi cântăreţilor prezenţi la acest moment şi a continuat cu colindele corurilor care s-au perindat rând pe rând pe scenă, încântând audienţa.

„La acest eveniment au luat parte, alături de cadrele didactice din şcolile din Girov, Căciuleşti şi Gura-Văii, domnul Nicolae Urdă, fostul nostru director, domnul Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ, domnul profesor Gheorghe Dumitreasa şi invitaţi din partea Consiliului Local Girov. Cu prilejul Zilelor Şcolii, dar şi datorită apropierii sfintelor sărbători, firma Köber din Turtureşti a oferit tuturor elevilor noştri cadouri, iar în toate structurile Şcolii Gimnaziale „Prof. Gheorghe Dumitreasa“ - Girov au fost organizate, sub egida «Vine, vine Moş Crăciun», serbări şi spectacole. În acest an, cheltuielile pentru organizarea Zilelor Şcolii au fost susţinute de domnul profesor Gheorghe Dumitreasa, de colectivul profesoral, de consilierii locali şi de Parohia Verşeşti. Le mulţumim şi părinţilor din parohiile Conţeşti, Girov, Căiuleşti şi Verşeşti pentru implicarea şi susţinerea activităţilor şcolilor noastre şi pentru înălţătoarea rugăciune către Bunul Dumnezeu şi către ocrotitorul nostru, Sfântul Daniil Sihastrul“, ne-a spus doamna director Florentina Georgeta Molcăluţ. (Pr. Ionel Ababei, Tudorel Rusu)

Citește despre: