Părintele Arsenie, acest „om” al lui Dumnezeu, a fost şi va rămâne ca un luceafăr pe cerul vieţii creştine româneşti. Cu o maiestuoasă statură duhovnicească, cu un curaj demn de Adevărul etern, cu o elocinţă patetică şi cu o pătrundere uimitoare în tainiţele sufletului şi ale conştiinţei, a captivat mulţimile de credincioşi şi nu numai, de toate vârstele şi categoriile sociale, inclusiv studenţimea, dispusă să savureze apelul la păstrarea demnităţii umane şi la lupta împotriva a tot ceea ce descalifică pe adevăratul creştin, trăitor al Adevărului.

Nu avea intenţia să monopolizeze lupta pentru adevărata viaţă creştină, ci, dimpotrivă, era bucuros să audă că unul sau altul dintre slujitorii Bisericii s-au ridicat, în păstorirea sufletelor, deasupra plafonării şi trăiesc cu mult zel preoţia creştină.

Drept aceea nu o dată, la Mănăstirea Sâmbăta şi apoi la Prislop, văzând mulţimile de pelerini îi întreba cu glas mare: „De unde sunteţi, măi?" Şi aflând răspunsul îi dăscălea zicând: „De ce aţi mai venit până aici? Duceţi-vă, măi, la părintele N. sau la părintele M. că-s ca şi mine sau chiar mai buni decât mine!"

Câtă modestie, câtă smerenie! 

Preot Nichifor Todor

(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 11-12)