În secolul al XVII-lea, Mănăstirea Pantocrator a trecut printr-o grea încercare, când a rămas fără untdelemnul atât de necesar pentru candele, dar și pentru hrana monahilor.

Lipsa uleiului şi a celor necesare pentru trai erau atât de mari, încât Părinţii părăseau Mănăstirea, căutând în altă parte cele necesare vieţii. Egumenul îi îndemna să creadă şi să nădăjduiască în „Stareţă”, după cum se ruga şi nădăjduia.

Iar Maica Domnului nu a înşelat aşteptările lui, căci părinţii au văzut într-o dimineaţă cum se scurgea ulei pe sub uşa magaziei, acolo unde se aflau amforele goale. Au intrat în magazie şi au văzut că unul dintre vase era atât de plin cu ulei, încât curgea pe jos.

Au înţeles intervenţia minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, luând ulei din această amforă, au umplut toate vasele goale care se aflau în mănăstire. Abia în acel moment a încetat să se mai reverse ulei din amfora respectivă.

De atunci, timp de trei secole, untdelemnul nu a mai lipsit vreodată din Mănăstirea Pantocrator, prin minunata intervenţie şi grijă a Maicii Domnului. Vasul din care a izvorât uleiul este păstrat și astăzi drept mărturie a minunii.