Lucruri bune de știut la absolvirea facultății

Educaţie

Lucruri bune de știut la absolvirea facultății

Absolvirea facultății e întotdeauna un prilej de bucurie și entuziasm, dar și de meditație. Fie că ți-ai terminat studiile acum cinci ani, fie că le vei termina peste doi ani sau mai ai doar o lună până la mult așteptatul moment, aproape aceleași întrebări îți stăruie în minte: „ce voi face de acum încolo?”; „cu ce resurse și repere de viață plec mai departe?”; „cum pot fi de folos oamenilor în mijlocul cărora trăiesc?” și nu în ultimul rând, „ce ar trebui să fac pentru a mă simți împlinit?”

Răspunsurile la acestea și le găsește fiecare, în funcție de ceea ce a primit și de ceea ce își dorește să dăruiască. Și, dacă ai de gând să înfăptuiești ceva valoros în viața ta, va trebui să faci față unor perioade de îndoială, de auto-șlefuire și chiar să știi să pierzi uneori.

A studia nu este totul, dar este un lucru bun

Omenește vorbind, viața poate fi împărțită în două părți: anii în care știi că dacă vei cădea, este puțin probabil să te rănești și să nu-ți fie cineva în preajmă, să te ridice (atunci când ești mai mult în grija părinților, a familiei) și anii în care nu ești atât de sigur de acest lucru, atunci când trebuie să-ți găsești singur un sens, să te responsabilizezi.

Mulți din proaspeții absolvenți sunt șomeri sau muncesc pe posturi sub calificarea lor. Alții au ales să plece din țară. Mulți dintre ei locuiesc încă în ceea ce s-ar numi „acoperiș pentru mai multe generații”. Și atunci, cei care se gândesc dacă merită sau nu să urmeze o facultate par să nu mai fie atât de motivați. Absolvirea unei facultăți nu te face automat mai bogat sau mai deștept, ci mai degrabă te ajută să înțelegi  mai bine lumea din jurul tău, privind-o prin ochelarii potriviți, așa cum și în viață nu trebuie să aștepți recompense pentru îndeplinirea sarcinilor cotidiene.

Există, printre altele, și două lucruri pe care școala ar trebui să ne învețe: ce să facem cu banii, atunci când îi avem, și cum să ne descurcăm, atunci când nu îi avem.

Prietenii din școală, prieteni pe viață?

Erai aproape sigur că toți prietenii din facultate îți vor rămâne prieteni pe viață, însă după terminarea studiilor, fiecare și-a urmat direcția lui. Pe unii i-ai mai întâlnit, păstrând legătura, celorlalți, însă, le-ai pierdut urma.

Studiile ne spun că unul dintre cei mai importanți factori cauzali ai fericirii și bunăstării noastre sunt relațiile importante și profunde cu alți oameni. Așadar, timpul petrecut cu amicii din școală nu a fost un timp pierdut, fie că a fost vorba de lucrul în echipă la ziarul școlii, activitățile sportive la sfârșit de săptămână sau drumețiile pe cărări de munte. Iar una dintre cele mai mari bucurii din perioada de după absolvire e ca măcar câțiva dintre acești oameni să îți rămână prieteni apropiați peste zece sau douăzeci de ani.

Se mai întâmplă ca tocmai acel coleg din școala generală cu care tu nu ai vorbit niciodată să se mute în orașul în care locuiești și astfel să vă întâlniți adesea. Ajungeți să vă împrieteniți și câțiva ani mai târziu să mergeți unul la nunta celuilalt.

Înmulțește binele, oriunde ai fi

Înainte și după momentul absolvirii, toți din jurul tău îți vor spune că tu poți schimba lumea. Au dreptate, dar nu uita că „schimbarea lumii” poate include și lucruri negative. Ești tânăr, creativ și entuziast. Folosește-ți talentele pentru a înmulți binele și seamănă încrederea printre oameni, indiferent de locul în care te afli. Multe persoane inteligente fac deja acest lucru.

Nu trebuie să primești nimic ca și cum ți s-ar cuveni, nici chiar ziua de mâine. Timpul ne este doar împrumutat, nu ne aparține. Adresează-ți câteodată următoarea întrebare: dacă aș fi lovit de un autobuz săptămâna viitoare, aș regreta modul în care mi-am trăit viața?

Dumnezeu  ne-a făcut atât de bogați, încât este un act de necredință să viețuim ca niște învinși, indiferent de cât de complicată ni s-ar părea o situație. Resursele sunt în noi și vom reuși să fim un prieten, un soț/o soție, un părinte bun, un om responsabil, atâta timp cât vom lucra și lupta pentru aceste lucruri. 

De la absolvirea mea, mi-au rămas mai aproape de suflet cuvintele profesorului Daniel Condurache: „Nu vă grăbiți, banii vin, dar vin în momentul în care sunteți pregătiți să-i primiți. Nu uitați că în profesia voastră (ca jurnaliști) lucrați cu oameni. Subiectul despre care scrieți poate fi la fel de bine mama, tata sau sora voastră. Lucrați cu o parte sensibilă și orice tăietură ați vrea să faceți, gândiți-vă de două ori înainte de a tăia. Dacă puteți face un bine cuiva, să nu stați pe gânduri niciodată!”