Crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească căutându-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău, descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos, şi vei fi mântuit.

Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu fiecare o pune în slujba mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să luăm la rând toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca să capete putere mântuitoare.

Sunt multe cruci, dar felurile lor sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pământească; a doua categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile şi cu poftele, pentru a câştiga virtuţile; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sunt primite prin totala predare în voia lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 107)