Au fost, sunt și vor fi oameni care suferă în viața lor, asemenea lui Lazăr, fără o rază de lumină și fără bucurii. Lazăr a fost lăsat de Dumnezeu fără bucuria vindecării. El a fost lăsat și de oameni fără niciun ajutor, pentru ca să bea până la capăt paharul suferințelor. Numai câinii veneau să-i lingă rănile. Dar uitați-vă cu ce bucurie nespusă s-a încheiat această viață amară, mucenicească a lui Lazăr! Numai ce a adormit, iar îngerii i-au și ridicat sufletul la sânul lui Avraam, pentru fericirea veșnică din Rai.

De aceea, iubiților, să nu îi socotim nefericiți pe aceia dintre noi, care rabdă fără niciun fel de mângâiere suferințele, sărăcia și orice fel de alte necazuri. Să recunoaștem întotdeauna adevărul creștinesc nemincinos, că nu pentru pieirea noastră ne trimite Domnul tot felul de suferințe, ci pentru ca să ne curețe de toate patimile, viciile și păcatele noastre și să ne facă moștenitori ai împărăției Lui celei veșnice și fericite.

(Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, București, 2007, p. 157)