Lumina Sfântă de la Ierusalim, în Eparhia Romanului şi Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Lumina Sfântă de la Ierusalim, în Eparhia Romanului şi Bacăului

Ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului şi a credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara zilei de sâmbătă, 14 aprilie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, o delegaţie a Centrului eparhial Roman va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim. Sfânta Lumină va ajunge mai întâi la Aeroportul din Suceava. Apoi, în jurul orei 21:30, Lumina Sfânta va ajunge la Catedrala arhiepiscopală din Roman. De aici, reprezentanţii tuturor celor şase protopopiate din Eparhie, respectiv Roman, Bacău, Oneşti, Moineşti, Buhuşi şi Sascut, o vor putea primi pentru a o împărţi la momentul liturgic de la ora 24:00 credincioşilor din toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (pr. Constantin Gherasim)