Aceştia (asceţii - n.n.) au recunoscut lupta împotriva aceluia, şi ca urmare pentru cel rău este mare victoria ca să-i învingă, dar mai importantă este rana dacă el este învins, fiindcă este învins definitiv în toate celelalte laturi ale virtuţii; dimpotrivă, războiul împotriva celor care se încredinţează vieţii lumeşti este dispreţuit, pe de o parte, pentru că cei mai mulţi dintre aceştia, în mod inevitabil, aleargă către înfrângere, fiind atraşi de diferite plăceri şi de pofte către păcat, procurându-i acestuia victoria uşoară împotriva lor, iar pe de altă parte, pentru că şi aceia care se arată că se opun oarecum păcatului, cu diferite pretexte se retrag uşor din luptă şi, întorcând spatele şi adoptând o atitudine îndărătnică, poartă multe şi ruşinoase urme ale înfrângerii.

(Sfântul Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, cap. VI, în col. PSB, vol. 18, p. 490)