păcat
 

Dumnezeu ne este mai aproape decât noi înşine

Ca într-o şcoală, în Biserică ne deprindem să ne întâlnim cu Domnul mai întâi la El acasă, în Biserică, pentru ca apoi să-L putem întâlni şi la noi acasă, şi la lucru, pretutindeni, şi totdeauna să-L simţim cu noi, iar pe noi niciodată despărţiţi de Dânsul.

Durerea – cel mai bun medicament pentru schimbarea sufletească

Vezi, de exemplu, un tânăr în plină putere, inspirând forţă şi purtându-se cu trufie, fără să-şi amintească de suflet şi de Dumnezeu, că deodată este doborât de durere. Şi atunci, ca un medic experimentat şi îndemânatic, durerea începe schimbarea. Mai întâi linişteşte inima, scoţând puţin câte puţin iuţimea şi, astfel, înmoaie sufletul.

Pot demonii să ne citească gândurile?

Când ne sugerează ceva, se uită bine la noi, ne ghicesc reacţia – ceea ce gândim la cele sugerate – şi acţionează în consecinţă. Dacă le vom accepta imediat sugestia, atunci demonii ne-au prins, ştiu cum gândim şi ne atacă aşa în continuare.

Granița dintre plăcerea curată și păcat

Dumnezeu primeşte starea obişnuită a omului. Dumnezeu iubeşte normalitatea. Păcatul intervine în momentul în care lucrurile nu mai stau normal.

Iubirea nu poate pedepsi niciodată

Cuvântul „pedeapsă” are următorul sens: părinţii îşi pedepsesc copilul pentru ca acesta să se îndrepte, să fie cinstit şi cu sufletul curat.

Fariseul și vameșul – calea mândriei şi calea smereniei

Cele două căi izvorăsc din acelaşi eu al omului. Ele reprezintă alternativa ce-i stă în faţă: smerenia sau mândria. Fariseul, în aparenţă drept, a intervertit sensul religiei. El a împlinit doar obligaţiile exterioare, a redus legătura sa cu Dumnezeu la contribuţia bănească şi a nesocotit tocmai esenţialul: poziţia lui faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Vameşul, în schimb, conştient de păcatele sale, cerea doar iertarea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Dacă fiecare ar crede cu adevărat că este cel dintâi dintre păcătoși, atunci nu i-ar mai condamna pe alții

Să fim ca vameșul (din Pilda vameșului și a fariseului), care nu lua aminte dacă alții sunt mai buni sau mai răi decât el, ci lua aminte numai la păcatele lui și zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Cursa păcatului

Păcatul începe de la învoirea spre fapta propriu-zisă. Patimile ajung să conducă mintea, iar omul îşi pierde libertatea.

Golgota

Te țintuim pe cruci de nedreptate Prin cuiele uciderii de frate...

„Ce-i rău în asta?” – păcatul din spatele aparențelor

Aud atât de des cum cei indiferenţi întreabă ca nişte oameni fără de minte: „Şi ce? Asta e rău? Ce-i rău în asta?”. Şi îşi răspund tot ei, fără frică şi cu îndrăzneală: „Nu-i niciun rău în asta”.

Pagini