Mâine dimineață, 9 octombrie, racla Sfintei Parascheva va fi scoasă în procesiune (2010)

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Mâine dimineață, 9 octombrie, racla Sfintei Parascheva va fi scoasă în procesiune (2010)

Credincioșii sunt așteptați mâine dimineață să participe la procesiunea cu moaștele Sfintei Cuv. Parascheva.

Racla Sfintei va fi scoasă din Catedrala mitropolitană la ora 6:30, după care se va face înconjurul Catedralei prin Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. După ce moaștele vor fi depuse pe platoul din fața Catedralei, pelerinii se vor putea închina. La procesiune va participa și Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Mâine seară, începând cu ora 19:00, va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinților“. (C.C.)