„Malanca lui Ştefan cel Mare“, o frumoasă tradiție organizată an de an la Vicovu de Sus

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Malanca lui Ştefan cel Mare“, o frumoasă tradiție organizată an de an la Vicovu de Sus

Urmând tradiției ultimilor ani, pe data de 31 decembrie 2016, în mai multe locaţii din oraşul Vicovu de Sus, județul Suceava, a avut loc reprezentaţia piesei de teatru popular „Malanca lui Ştefan cel Mare“, cu douăzeci de tineri călare costumaţi în haine de epocă.

Rând pe rând, personaje ca domnitorul Ştefan cel Mare, Sultanul, Anul Nou, Anul Vechi, Domniţa, Moşneagul, Baba, haiduci şi răzeşi moldoveni au prezentat crâmpeie din viaţa Moldovei din mai multe epoci istorice, punându-se accent îndeosebi pe personalitatea lui Ştefan cel Mare şi pe existenţa săracă şi plină de primejdii a ţăranilor deveniţi haiduci.

Piesa de teatru popular sau aşa-zisa „Malanca lui Ştefan cel Mare“ reprezintă o tradiţie din  ultima zi a fiecărui an pentru locuitorii din Vicovu de Sus, cât și pentru cei din localitățile învecinate: Putna, Arbore, Suceviţa. Trupa este formată din tineri din oraşul Vicovu de Sus, are peste douăzeci de personaje şi este coordonată şi înfiinţată de agent-şef Petru Bodîrlău, cel care joacă rolul lui Ştefan cel Mare. Piesa are în componenţa sa fragmente din poezia „Doina“ de Mihai Eminescu şi „Apus de soare“ de Barbu Ştefănescu Delavrancea şi prezintă crâmpeie de viaţă din mai multe epoci istorice, punându-se accent îndeosebi pe personalitatea lui Ştefan cel Mare şi pe viaţa săracă a ţăranilor deveniţi haiduci care duc o viaţă grea şi plină de primejdii.

Citește despre: