Mănăstirea Bucium din Iași în haină de sărbătoare – IPS Teofan a slujit de hramul așezământului monahal
Duminica aceasta a reprezentat pentru viețuitorii mănăstirii din cartierul ieșean Bucium prilej de bucurie duhovnicească. Credincioși și monahi s-au rugat astăzi, 30 iunie 2019, în Duminica a II-a după Rusalii, rânduită ca Duminica Sfinților Români, la hramul Mănăstirii Bucium. Sfânta Liturghie a fost săvârșită Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul sfintelor slujbe, ierarhul a hirotonit un preot și un ierodiacon.
Momente de bucurie duhovnicească au trăit credincioșii ieșeni astăzi cu prilejul hramului așezământului monahal situat pe Dealul Bucium, cei prezenți având posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu slujitorii Mănăstirii Bucium. După primirea ierarhului, clericii alături de credincioși au mers în procesiune de la biserica mănăstirii până la podiumul special amenajat pentru oficierea Sfintei Liturghii. De asemenea, Părintele Mitropolit Teofan le-a citit celor prezenți rugăciunile de dezlegare. Din soborul slujitor au mai făcut parte părintele arhimandrit Nechifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium și consilier eparhial al Sectorului de misiune, părintele arhimandrit Arsenie Hanganu, starețul Mănăstirii Cetățuia, dar și părintele Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Sfântul Efrem Sirul”
După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură: „Adresându-se Sfinților Apostoli pe malul Mării Galileei, Hristos Domnul le spune «Veniți după Mine!». Acest «Veniți după Mine!» exprimat în diferite forme, este glasul lui Dumnezeu adresat oamenilor pentru ca aceștia să urmeze voia șu gândul lui Dumnezeu cel Preaînalt. «Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră și vă voi mântui» rostește Domnul Dumnezeu prin gura profetului Ioil. «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi», zice Domnul. Cuvântul Dumnezeului celui Preaînalt adresat fiecărei conștiințe umane a răsunat de-a lungul veacurilor în toate colțurile lumii, cuprinzând și acest spațiu românesc”.
”Puțin câte puțin, începând din vremea Sfântului Apostol Andrei, poate și a Sfântului Apostol Filip, trecând apoi prin veacurile de stăpânire romană, apoi în veacurile următoare, până prin veacurile XIV-XV, locuitorii acestui pământ au cunoscut rând pe rând chemarea Domnului Hristos: «Veniți după Mine!». Cu multe veacuri în urmă, toți locuitorii acestui pământ au ales calea credinței, și în marea lor majoritate au rămas statornici în ea. Printre cei care au luminat în mod deosebit acest pământ, precum unele stele strălucesc mai mult decât altele, unii creștini viețuitori pe acest pământ au îndeplinit exigențele Evangheliei până la ultimele lor consecințe, au viețuit în adâncime și cuprinzător în taina credinței, iar pe mulți dintre ei, Biserica îi recunoaște ca sfinți ai lui Dumnezeu. Mulți dintre ei au rămas necunoscuți de ochii acestei lumi, dar Dumnezeu îi are înscriși în calendarul ceresc” a adăugat Părintele Mitropolit în continuarea predicii.
Prilej de bucurie pentru Centrul de tineret de la Bălțătești și pentru obștea Mănăstirii Bucium
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Vasile Găneanu, ostenitor al Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei” din județul Neamț, a fost hirotonit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru preot, pe seama Capelei „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinţii doctori Cosma şi Damian” din cadrul așezământului nemțean. De asemenea, monahul Ignatie Cojocaru, viețuitor al Mănăstirii Bucium, a fost hirotonit de IPS Teofan întru ierodiacon, pe seama ansamblului monahal.
După împărtășirea a numeroși credincioși, tineri și adulți, părintele stareț Nicodim Petre a relatat pe scurt istoria mănăstirii și a adresat un cuvânt de recunoștință pentru acest binecuvântat eveniment: „Mănăstirea Bucium are o istorie, nu foarte lungă, de aproximativ 170 de ani, și este expresia dragostei pe care ieșenii și nu numai ei, ci și moldovenii, au avut-o față de călugării români din Sfântul Munte Athos, realizând aici un spațiu în care s-au putut aduna daniile credincioșilor pentru a putea fi duse la Schitul românesc Podromu, începând cu anul 1863. Schitul a fost înființat la inițiativa moldovenilor și a mitropolitului Veniamin Costachi, la 1820, care face o cerere pentru a se înființa un locaș de cult. La început a fost o chilie și apoi s-a fondat un schit pentru moldoveni, numindu-se până la 1859 «Schitul Moldovenilor». […] Toate aceste mănăstiri (așezămintele monahale de zona Iașului n.r.) cheamă harul lui Dumnezeu peste cetatea Iașilor și peste credincioșii din orașul Iași. O rugăm pe Maica Domnului să ne fie înaintemergătoare nouă, tuturor, în călătoria pe care o avem de făcut pe pământ, și cu ajutorul lui Dumnezeu și a Maicii Domnului vom dobândi Împărăția cerurilor, așa cum nădăjduim fiecare. […] Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, mulțumim tuturor și ne rugăm să continue lucrarea Bisericii și pe Dealul Buciumului”. În semn de gratitudine pentru întreaga lucrare, părintele arhimandrit Nicodim Petre a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, o icoană cu Maica Domnului – Podromița.
La final, credincioșii au primit binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei și au participat la agapa de hram, organizată de părinții și ostenitorii mănăstirii.