Mănăstirea Izbuc şi-a sărbătorit hramul

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Mănăstirea Izbuc şi-a sărbătorit hramul

În vinerea din Săptămâna Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 25 aprilie 2014, străvechea vatră monahală de la Izbuc, din Eparhia Oradiei, şi-a prăznuit, ca în fiecare an, cu multă bucurie duhovnicească, hramul principal.

Peste cinci mii de pelerini veniţi din Bihor, dar şi din alte judeţe ale ţării precum Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Galaţi, Olt, Dolj sau Prahova, au participat, cu multă credinţă în suflete şi cu dragoste pentru Biserica strămoşească dreptmăritoare, la sărbătorirea hramului principal al Mănăstirii Izbuc, aşezământ monahal cunoscut în ţară dar şi în străinătate pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1926, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuţi, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Mulţime mare de preoţi de mir şi credincioşi au venit la Mănăstirea Izbuc încă din ajunul sărbătorii, luând parte la slujba privegherii, săvârşită de un sobor de ieromonahi şi preoţi, condus, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de către preacuviosul părinte arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc. A urmat procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi cu racla cu Sfinte Moaşte, oficierea Tainei Sfântului Maslu şi săvârşirea Sfintei Liturghii. De asemenea, a fost oficiată şi sfinţirea apei, Aghiasma Mică.

Vineri, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de 37 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în prezenţa a peste cinci mii de credincioşi. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de maici de la Mănăstirile „Sfânta Cruce” şi „Buna Vestire” din Oradea.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice rânduite, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat rolul fundamental pe care Maica Domnului l-a avut şi îl are în istoria mântuirii, ca Maică a Luminii, ca ajutătoare şi pururea rugătoare pentru întreaga omenire la Tronul Preasfintei Treimi:

„Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos a profeţit, zicând: ‹‹Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica››, se referea nu la templul din Ierusalim, ci la templul trupului Său, la trupul Său omenesc, ce Şi l-a luat atunci când a luat asupră-Şi firea cea omenească, din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. De aceea, Biserica o numeşte pe Maica Domnului „templul slavei Celui Preaînalt”, templul în care S-a sălăşluit Cuvântul Veşnic al lui Dumnezeu, Născut din Tatăl mai înainte de veci, deofiinţă cu Tatăl, Care, la plinirea vremii, Se face Om, născându-Se din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, în toate făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat. El Şi-a luat fire omenească întreagă, suflet şi trup, trup real, nu închipuit, care a murit pe Cruce şi a fost coborât în mormânt, dar a treia zi a înviat. Înviind Domnul Hristos a treia zi din mormânt s-a împlinit profeţia pe care El a spus-o despre ridicarea din nou în trei zile a templului dărâmat”, a arătat Preasfinţia Sa.

„Ziua de astăzi, vinerea Săptămânii Luminate este o zi specială, dedicată de Biserica Ortodoxă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maicii Domnului, pe care Biserica o preacinsteşte. Dacă în urmă cu o săptămână, în vinerea Pătimirilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am văzut-o pe Maica Domnului îndurerată, lângă Crucea Fiului său, astăzi, vineri, în Săptămâna Luminată, o vedem izvorând tămăduiri, vindecări şi har peste har tuturor celor care o preacinstesc şi care, cuprinşi de neputinţe şi de boli, vin şi îi cer ajutorul. Astăzi o vedem pe Maica Domnului plină de bucurie, în lumina Învierii Fiului ei, fiind împreună cu Domnul Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Izvorul tuturor tămăduirilor, o vedem împreună cu Fiul său ajutându-ne pe noi oamenii, prin minunile pe care le săvârşeşte necontenit în toate locurile prezenţei ei pe pământ.”

„Şi în acest loc binecuvântat în care ne aflăm, Sfânta Mănăstire Izbuc, unde am venit cu toţii în pelerinaj, se află atât o icoană frumoasă, făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, copie după o celebră icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Eparhia Buzăului şi Vrancei, de la Mănăstirea Dălhăuţi, ce mai are copii şi la Mănăstirile Vărzăreşti, Răteşti şi Ciolanu, dar şi un izvor tămăduitor al Maicii Domnului.”

„Pe Maica Domnului o cinstim dintru începuturile Bisericii, mărturie fiind cele mai vechi documente creştine, cele mai vechi cărţi scrise de Părinţii Apostolici, cele mai vechi artefacte creştine, cele mai vechi reprezentări cu caracter artistic ale Creştinismului, în cele mai vechi simboluri creştine. În catacombe o vedem sub chipul Orantei, a Rugătoarei cu braţele ridicate spre cer, iar într-una din cele mai vechi catacombe romane, catacomba Priscilei, o vedem reprezentată cu Pruncul Iisus în braţe, iar lângă ea Profetul Isaia care o arată pe Fecioara, care va avea în pântece şi va naşte Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos.”

„Biserica a cinstit-o pe Maica Domnului dintotdeauna, iar atunci când un eretic a îndrăznit să o atace, în calitatea ei de Maică a Domnului, în veacul al cincilea, Biserica s-a adunat în Sinod ecumenic, în cel de-al treilea Sobor al Bisericii din toată lumea, în Asia Mică, în cetatea creştină Efes, unde Maica Domnului a locuit la sfârşitul vieţii ei, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit care a primit-o în grijă la Crucea Mântuitorului Iisus Hristos, în anul 431, Sfinţii Părinţi prezenţi la sinod, în frunte cu Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei, au mărturisit-o şi au proclamat-o oficial pe Maica Domnului ca cea care L-a născut pe Hristos-Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu”, a precizat Chiriarhul.

„Prezenţa dumneavoastră, a pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării, aici, la Mănăstirea Izbuc, şi a noastră, a tuturor, la sărbătoarea Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii, este o dovadă a dragostei noastre smerite, dar fierbinţi pentru Maica Domnului. Întotdeauna neamul nostru românesc a preacinstit-o pe Maica Domnului; întotdeauna mulţimi de pelerini au călătorit, în zilele sfinte de sărbătoare ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre locurile în care, în mod cu totul special, este cinstită Sfânta Fecioară Maria. Aşa va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Nici o putere din lumea aceasta nu a reuşit şi nu va reuşi niciodată să stingă evlavia poporului nostru românesc faţă de cea care este şi rămâne, în vecii vecilor, nu doar Născătoare de Dumnezeu, nu doar Maica Domnului, nu doar „templul slavei Celui Preaînalt” în care S-a sălăşluit Cuvântul Veşnic al Tatălui, nu doar martorul principal, discret, dar foarte puternic, al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, ci şi Maica noastră, rugătoarea noastră, cea care se roagă pentru mântuirea noastră, cea care ne vrea, pe toţi cei care o iubim, împreună cu Fiul ei şi împreună cu ea, pentru veşnicie, în sânul dragostei Preasfintei Treimi.”

La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a hirotesit pe preacuviosul părinte ieromonah Flavian Lezeu, slujitor şi vieţuitor al Mănăstirii Izbuc, întru protosinghel.

Preacuviosul părinte arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Episcopia Oradiei şi stareţul Mănăstirii Izbuc, în cuvântul său, a adus prinos de mulţumire Preasfintei Treimi şi Preacuratei Fecioare Maria, Maica Domnului, pentru bucuria acestui praznic aducător de tămăduire trupească şi sufletească, mulţumind, totodată, Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru osteneala şi jertfa de a fi prezent la hramul aşezământului monahal. Mulţumiri au fost aduse tuturor pelerinilor prezenţi şi bunilor credincioşi care şi-au adus obolul la ridicarea noii biserici a mănăstirii, ce se află în construcţie, piatra de temelie a sfântului locaş fiind sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, la 16 mai 2010.

În cuvântul festiv de încheiere, Chiriarhul Oradiei a ţinut să felicite pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, împreună cu întreaga obşte a Sfintei Mănăstiri Izbuc, în frumoasă colaborare şi conlucrare cu parohiile din cuprinsul teritoriului canonic al Eparhiei Oradiei.

Preasfinţia Sa a adresat tuturor celor prezenţi apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de a contribui, fiecare după posibilităţi, la colecta în bani organizată de Biserica Ortodoxă Română, ce se va desfăşura în întreaga Patriarhie Română în următoarele trei Duminici, respectiv Duminica a doua după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, 27 aprilie, Duminica a treia după Paşti, a Mironosiţelor, 4 mai, şi Duminica a patra după Paşti, a Slăbănogului, 11 mai, pentru ajutorarea creştinilor ortodocşi din Siria.

La final, toţi credincioşii au primit aghiasmă, pregătită în recipiente speciale pentru această sărbătoare, dar şi merinde pentru trup, bucate tradiţionale alese, care au întregit bucuria şi frumuseţea praznicului. (Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro)