Oradea: A fost inaugurată o casă pentru copii abandonaţi sau orfani

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei

Oradea: A fost inaugurată o casă pentru copii abandonaţi sau orfani

Episcopul Sofronie a inaugurat marţi, 1 iunie, o casă de tip familial în parohia Oșorhei din zona metropolitană a Oradiei. Imobilul va deveni locuinţă pentru 12 copii orfani sau abandonaţi.

Inaugurarea face parte dintr-un proiect mai amplu care vizează dezinstituționalizarea copiilor aflați în Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea. Copiii vor locui în cinci case de tip familial construite prin implicarea Asociației Filantropia Oradea (a eparhiei) şi a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC).

Pe lângă cea din Oşorhei, în luna aprilie au fost inaugurate două case în parohiile Paleu şi Oradea-Zorilor. Terenul pentru fiecare imobil a fost pus la dispoziţie de Biserică.

La finalul slujbei, Episcopul Oradiei i-a felicitat pe cei implicaţi în construirea acestei „frumoase, elegante și primitoare” case de tip familial, care va fi ocrotită de Sfinţii făcători de minuni, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei și Nectarie din Eghina.

Ierarhul a sfințit şi o troiță din lemn sculptat, amplasată în curtea imobilului.

La eveniment au luat parte reprezentanți și voluntari ai Asociației Filantropia a Episcopiei Oradiei, membri din conducerea DGASPC Bihor, reprezentanți de la instituții publice și oficialități centrale și locale, preoți implicați în proiecte social-filantropice, dar și elevi și cadre didactice de la câteva școli și licee din Oradea.

În noile case sociale, copiii orfani și abandonați vor fi îngrijiți cu scopul de a preveni marginalizarea socială (abandon școlar, cerșetorie, vagabondaj, dependență de sprijinul comunitar, delicvență juvenilă, prostituție, etc.) și de a-i sprijini în dezvoltarea spirituală, psiho-emoțională și integrarea lor socială cât mai firească și eficientă.

Parohiile care au pus la dispoziţie terenul vor avea grijă de copii care vor locui în aşezămintele sociale. Totodată, vor fi achiziţionate cinci microbuze care vor asigura transportul copiilor, un efort material ce însumează 50.000 de euro, anunţă Eparhia.

Proiectul poartă numele „Aripi de înger”.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: