Mănăstirea Neamț

Locuri de pelerinaj

Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova. 

Mănăstirea este atestată documentar din 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit prima biserică din piatră, astăzi dispărută, însă, pe amplasamentul mănăstirii, existase o bisericuță mai veche din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte. 

Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul „Înălțarea Domnului”. 

Unii dintre viețuitorii acestui așezământ călugăresc au înscris pagini de cinste în istoria culturii bisericești, tălmăcind scrieri teologice de mare valoare, înfiripând cronici asupra unor anumite epoci sau înființând anumite școli. Cronicarii, dascăli de slavonie, Macarie și Eftimie, ambii egumeni la Neamț, au continuat Letopisețul moldovenesc; starețul Paisie Velicicovschi, renumit în toată Biserica Ortodoxă, a dat, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, un puternic impuls activităților culturale bisericești la Mănăstirea Neamț. În vara anului 1933, intră ca viețuitor al Mănăstirii, Ilie, fiul lui Maxim și al Ecaterinei Iacob. Acesta va deveni mai târziu Sfânul Ioan Iacob Românul de la Hozeva. 

În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniță cu 11 clopote, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi”, precum și un muzeu cu o colecție de artă bisericească și sala tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din fața mănăstirii, unde se face sfințirea apei la hram. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665, făcătoare de minuni. 

Așezământul are cea mai mare și mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) și a avut o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. 

În camera mormintelor este îngropat Ștefan Voievod (unchiul lui Ștefan cel Mare), iar în pronaos se află moaștele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee. 

Cu toate că de multe ori, Mănăstirea Neamț a trecut prin momente grele, totuși s-au păstrat între zidurile ei, până în zilele noastre, numeroase vestigii istorice care sunt adânc grăitoare în legătură cu importantul rol cultural pe care l-a avut acest așezământ călugăresc.

Citește despre: