Mănăstirea Pângărați (județul Neamț) Urmând șoseaua Piatra Neamț-Bicaz, nu departe de Bisericani, un drum colateral urcă până în apropierea hidrocentralei de la Stejaru, iar aici i se descoperă călătorului, spre încântare și mângâiere sufletească, deosebit lăcaș de rugăciune, căruia, din anul 1587, i se spune Pângărați. Deși înfățișarea de cetate dintru începuturi i s-a pierdut în mare parte, aspectul ei impunător a făcut ca, ani la rând, poate chiar și astăzi, să fie numită adesea de locuitorii din împrejurimi drept „castelul“. Mănăstirea a fost înființată în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de sihastrul Simeon. Biserica fiind incendiată de turci, câteva decenii mai târziu, în timpul stăreției monahului Amfilohie, Alexandru Lăpușneanu plătea pentru zidirea unei biserici deosebite ca arhitectură. Istoria consemnează că, pe când voievodul Alexandru Lăpușneanu se afla în Târgul Pietrei, pe 22 octombrie, în miezul nopții, i s-a arătat în vis un voinic frumos, înveșmântat în alb și împodobit cu slavă dumnezeiască, spunându-i: „Scoală-te, voievodule, și degrab să mergi la Pângărați, unde petrece un sihastru Amfilohie, aproape de 50 de ani, și să zidești întru numele mieu biserica pe locul unde am avut mai-nainte făcută de bătrânul Ștefan Voievod, în zilele starețului Simeoan Ieromonah“. Întrebat cine este, Sfântul Dimitrie i-a răspuns: „Eu sunt Sfântul Dimitrie, Mucenicul lui Hristos și ostaș, și de Maximilian, muncitorul pentru Hristos, în cetatea Solonului (Tesalonic) în temniță am fost închis și muncit și în coastă împuns, carele în toată lumea și în toată marginea se slăvește numele mieu și în pământul acesta, numai în pustie biserică nu am“. Marcat de visul pe care îl avusese, domnul a venit îndată la Cuviosul Amfilohie, zidindu-se astfel o nouă biserică la Pângărați, care împodobește vechea incintă până astăzi. Această construcție este foarte interesantă, aici existând de fapt două biserici suprapuse, caz extrem de rar, pe care nu-l mai regăsim decât la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Suceava. Cei mai mulți istorici consideră fie că biserica de la parter este mai veche și încorporată, la 1560, bisericii lui Alexandru Lăpușneanu, fie că întregul edificiu datează de la 1642, potrivit pisaniei. Biserica de la demisol a fost la început fără uși și ferestre, fiind utilizată multă vreme ca tainiță a Moldovei până în anul 1802. În lipsa unor mijloace sigure de datare, rămânând doar criteriile comparative de confruntare a elementelor arhitectonice caracteristice ambelor biserici, se poate aprecia că paraclisul de la parter a fost amenajat ulterior, după construcția bisericii mari. Specificului arhitectural al monumentului de la Pângărați i se adaugă valoarea artistică a iconostasului de la parter și a mai multor icoane din secolul al XVIII-lea, care s-au păstrat în patrimoniul mănăstirii. Alexandru Lăpușneanu a construit și turnul clopotniță, casa domnească, chiliile și trapeza. Următorul moment important în dezvoltarea ansamblului de construcții din vatra Mănăstirii Pângărați îl constituie perioada în care domnește Vasile Lupu. Se știe că, la 1642, marele vistiernic Dimitrie Șoldan și soția sa, Safta, au adus Mănăstirii Pângărați însemnate îmbunătățiri, înnoind în special biserica. Preocuparea domnitorului Vasile Lupu pentru Mănăstirea Pângărați s-a concretizat în înzestrarea acesteia cu moșii și în apărarea prin acte voievodale. Perioadei lui Vasile Lupu i se datorează dezvoltarea ansamblului de construcții din vatra mănăstirii. Pe la sfârșitul domniei lui, Mănăstirea Pângărați stăpânea mai multe poieni de pe Muntele Botoșanu și împrejurimile acestuia, sate din ocolul Târgului Piatra, o seliște pe Almașul Mic, precum și întinse suprafețe de teren pe valea Tarcăului. Acestor proprietăți li se adaugă numeroase locuri de prisacă și mori. De-a lungul vremii, mănăstirea a cunoscut o amplă dezvoltare până după Legea secularizării averilor mănăstirești, când a început „răstignirea“ ei, în chiliile mănăstirii funcționând, pe rând, închisoare, spital, sanatoriu, cazarmă militară, depozit de muniție, stațiune de cercetări biologice sau depozit de plante. După cel de-al Doilea Război Mondial a fost de tot desființată. A fost reînființată în 1991, călugării reușind să reînnoade firul tradiției monahale multiseculare întemeiată pe aceste locuri de doi mari cuvioși, care, de anul acesta, îmbogățesc calendarul Bisericii noastre: Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre din data de 23 mai 1991, la propunerea Mitropolitului de atunci al Moldovei și Bucovinei, astăzi, PF Părinte Daniel, Mănăstirea Pângărați s-a reînființat ca mănăstire de călugări, stareț fiind numit protosinghelul Luca Diaconu, în prezent starețul Mănăstirii Bistrița. Astfel, în cei 19 ani de când a fost redeschisă mănăstirea, întregul complex monahal a fost reînnoit. Biserica voievodală a fost repictată, iar în incinta mănăstirii s-a ridicat o nouă biserică, cu o nouă curte și alee de acces. La ora actuală, o nouă biserică cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" și "Duminica Sfinților Români" primește cu ocazia fiecărei slujbe oaspeți din toate colțurile țării. Este o biserică mare, impunătoare, foarte frumos pictată. Potrivit monografiei mănăstirii, realizată de ierom. Vasile Bârzu și publicată în 2004, Mănăstirea Pângărați a avut patru denumiri, de-a lungul timpului: 29 de ani s-a numit „Sihăstria lui Simeon“, 99 de ani după ce s-a construit prima biserică din lemn, i s-a spus „Schitul lui Simeon“, 27 de ani după zidirea bisericii din piatră, toți au știut-o de „Mănăstirea lui Amfilohie“, după care, până astăzi o știm de Pângărați. Numele Pângărați vine de la numele unui posibil călugăr, Pangratie, care „se pare a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere“, după cum explică istoricul Nicolae Iorga, în articolul „Încă o ruină de istorie și artă sub ochii noștri nesimțitori“, publicat în ziarul „Avântul“, în 1939. Numele Pângărați îl întâlnim pentru prima dată la 1458, într-un document emis de cancelaria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare pentru Mănăstirea Bistrița. Prin acest act, voievodul sfânt al Moldovei întărea, Mănăstirii Bistrița, braniștea veche a mănăstirii cu mai multe hotare, printre care și Pângărați, zonă bine localizată în acea vreme.