Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae – Arhiepiscopul Mirelor Lichiei reprezintă pentru obștea așezământului monahal și pentru credincioșii botoșăneni o zi de mare sărbătoare. Cu ocazia celebrării hramului principal, PS Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie și s-a rugat alături de cei prezenți în cadrul sfintelor slujbe. Alături de Părintele Episcop au mai slujit stareți din Arhiepiscopia Iașilor, dar și arhim. Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoşanilor și starețul Mănăstirii Popăuți. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.

În cadrul predicii sale, Preasfințitul Părinte Ignatie a afirmat că Sfântul Nicolae reprezintă un model de credință în Dumnezeu: „Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire, spre aducere aminte, pe unul dintre cei mai minunați sfinți ai Bisericii noastre. Sfântul Nicolae a pătruns în conștiința poporului credincios ca fiind modelul de generozitate, de bunătate și de dragoste față de sărmani. Viața acestui sfânt ierarh a fost punctată de manifestarea bunătății față de cei care erau nevoiași. […] În troparul sfântului se spune că este îndreptar credinței, îndreptar sau canon al credinței, sau, putem spune, model de om credincios care a știut să trăiască credința în Dumnezeu autentic și fără niciun fel de sincopă. Sfântul mai este numit chipul blândeții, icoană și dascăl – învățător al înfrânării, iar într-o traducere mai fidelă este numit dascal al stăpânirii de sine. Toate aceste trei trăsături, care definesc personalitatea Sfântului Nicolae, sunt un rod al lucrării Duhului Sfânt. Unde este Duhul Sfânt este și credință, blândețe și foarte multă stăpânire de sine”.

La final, părintele stareț Ioan Harpa a adresat un cuvânt de recunoștință, mulțumindu-le tuturor celor care s-au rugat și au participat la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae. După ce au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, credincioșii au luat parte la o agapă frățească și au primit pachete cu alimente.

Scurt istoric

Numele de Popăuţi provine din slavonă şi se traduce prin oameni ai bisericii. Aici era loc liber, dar cu poziţie strategică. Biserica a fost zidită în 1496 ca biserică de mir, primul ctitor fiind Ştefan cel Mare şi Sfânt, aşa cum arată pisania, "în al 40-lea an de domnie, la 30 septembrie". În drumul său spre Hârlău, venind din Suceava, domnul făcea mereu popas în Botoşani, iar lângă biserică era palatul domnesc, unde voievodul Ştefan cel Mare rămânea în teritoriu. Satul s-a format mai târziu, în anul 1626, iar dintr-un document al lui Constantin Vodă Mavrocordat aflăm că în 1733 era încă biserică de mir. În 1751, Biserica „Sfântul Nicolae” devine mănăstire de călugări. În 1753, Constantin Racoviţă închină mănăstirea Patriarhiei Antiohiei şi aici se instalează călugări greci. Prin secularizarea averilor mănăstireşti, așezământul devine în 1863 biserică de mir. În anul 1897 este declarată monument istoric şi în 1899 statul începe restaurarea ei în exterior și o termină în 1906. În anul 1972 personalul mănăstirii este redus la doi preoţi, doi cântăreţi şi un paraclisier. În 1991 a fost reînfiinţată mănăstirea, dar s-a populat abia în 1996.