Mănăstirea Prislop şi-a sărbătorit hramul
Biserica Ortodoxă l-a pomenit joi, 8 mai 2014, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Cu această ocazie, Mănăstirea hunedoreană Prislop şi-a sărbătorit hramul. Alături de credincioşii veniţi în număr impresionant s-a aflat Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei care împreună cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, a oficiat Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară din curtea mănăstirii.
Ca în fiecare an, drumurile ţării româneşti s-au indreptat toate spre mănăstirea hunedoreană deoarece pelerini din toată ţara au venit la Prislop cu ocazia zilei hramului.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim astăzi, aici, împreună şi să îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze viaţa noastră, să ne dea putere să ne împlinim misiunea, fiecare acolo unde suntem chemaţi să fim”, a mărturisit Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. La sfârşit a avut loc o slujbă de pomenire a Părintelui Arsenie Boca în cimitirul mănăstirii.
De aproape şapte secole, Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. În decursul existentei sale de peste şase veacuri, mănăstirea a indeplinit un rol cultural semnificativ în viaţa românilor transilvăneni.
Mănăstirea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Sfântul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. La această mănăstire şi-au dus viaţa Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop şi Părintele Arsenie Boca numit şi "Sfântul Ardealului”. (Pr. Sergiu Nicolae Succurro, sursa: episcopiadevei.ro)