Manifestări dedicate Poetului Mihai Eminescu la Micherechi

Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria

Manifestări dedicate Poetului Mihai Eminescu la Micherechi

Poetului Național Mihai Eminescu i-au fost dedicate mai multe manifestări și în localitatea Micherechi, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu prilejul aniversării a 164 de ani de la data nașterii sale, dar și a Zilei Culturii Române (15 ianuarie 2014).

Manifestarea a început prin dezvelirea unui monument, dedicat lui Eminescu și amplasat pe strada care îi poartă numele din Micherechi, care a fost realizat de către Primăria din Micherechi, având în acest sens și sprijinul Primăriei din Beiuș și a domnului primar Adrian Domocoș.Cu acest prilej, au rostit discursuri doamna primar Margareta Tat, domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, domnul deputat Ion Mocioalcă și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care a făcut și sfințirea acestui monument, precum și o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului poetului Mihai Eminescu.

Doi elevi au rostit poezii de Eminescu, după care a urmat o depunere de coroane de flori, din partea tuturor reprezentanților instituțiilor românești prezente: Primăria din Micherechi, Ambasada României la Budapesta, Parlamentul României, Consulatul General al României la Giula, Consulatul General al României la Seghedin, UCRU, AȚRU, Foaia Românească, Catedra de Limbă Română a Facultății de Pedagogie din Seghedin, Autoguvernarea Românească Locală din Micherechi, Autoguvernarea Românească Locală din Seghedin, Școala Generală Românească și Grădința din Micherechi, Căminul de Bătrâni din Micherechi, dar și a unor locuitori de pe strada Eminescu (Ana Rocsin, Monica și Nora Rocsin), care au avut inițiativa realizării acestui monument pe strada lor, dusă la bun sfârșit de către primăria din Micherechi.

Tot în cadrul acestor manifestări s-a înscris și programul artistic care s-a desfășurat la biblioteca comunală din Micherechi, unde un grup de copii de la Grădiniță a rostit versuri de Eminescu dedicate naturii, elevi de la Școală au prezentat fragmente din binecunoscuta  poezie „Luceafărul”, iar corul Școlii a interpretat cântecul „De ce nu-mi vii?”, pe versuri aparținând poetului Mihai Eminescu.

Totodată au fost vernisate o expoziție cu volume din poezia marelui poet în limbile română, maghiară, franceză și engleză (realizată cu un fond de carte împrumutat pentru expoziție de la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea), dar și cu volume de critică literară de specialitate, precum și o expoziție cu desene din natură făcute de copiii de la Grădinița din Micherechi în memoria poetului Mihai Eminescu.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

(Sursa: ortodoxia.hu)