Manifestări deosebite la hramul Bisericii „Sfântul Voievod Ştefan“ din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Manifestări deosebite la hramul Bisericii „Sfântul Voievod Ştefan“ din Iaşi

Credincioşii sunt aşteptaţi timp de o săptămână la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi pentru a participa la sfintele slujbe dedicate hramului. Pe lângă programul liturgic, vor fi organizate o serie de concerte prilejuite de împlinirea a 510 ani de la trecerea la cele veşnice a slăvitului Ştefan, precum şi de aniversarea unui deceniu de existenţă a Parohiei „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi.

Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi îşi serbează mâine, 2 iulie 2014, hramul. În această seară, de la ora 17:00, se va oficia Vecernia unită cu Litia de către un sobor de 40 de preoţi. După cum ne-a relatat pr. Mihai Doroşincă, răspunsurile la strană vor fi oferite de Grupul psaltic „Byzantion“ din Iaşi. La final, vor fi prezentate un CD care conţine materiale cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi ctitoriile sale, precum şi un disc ce conţine cântări închinate slăvitului Ştefan. Mâine-dimineaţă, de la ora 7:00, se va sluji Utrenia, care va fi urmată de Acatistul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi de Sfânta Liturghie. La final, va fi organizat un concert coral de Corul Naţional de Cameră „Madrigal“ din Bucureşti şi de corul Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu“ din Timişoara. Manifestările dedicate hramului Bisericii „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi vor continua până pe 7 iulie, astfel că în dimineaţa zilei de 3 iulie, de la ora 8:00, se va sluji Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar seara, de la ora 21:15, va fi oficiat Acatistul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Vineri, 4 iulie 2014, de la ora 8:00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, iar la ora 17:00 se va sluji Acatistul, care va fi urmat de un concert de muzică psaltică. Sâmbătă, 5 iulie, la orele dimineţii va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar de la ora 16:00, va fi oficiată Vecernia unită cu Litia. Duminică, 6 iulie 2014, după Sfânta Liturghie, va avea loc un concert al Corului „Preludiu“ din Bucureşti. Luni, 7 iulie, de la ora 8:00, va fi oficiată o slujbă de mulţumire, care va fi urmată de Acatistul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. „Anul acesta se împlinesc 510 ani de când Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a plecat la Domnul. De asemenea, anul acesta se împlinesc zece ani de când parohia noastră a fost înfiinţată. De aceea, am gândit un program complex care să aducă cinstire Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“, a spus pr. paroh Mihai Doroşincă.

Citește despre: