Manifestări religioase închinate Sf. Ioan Rusu în Episcopia Giurgiului

Episcopia Giurgiului

Manifestări religioase închinate Sf. Ioan Rusu în Episcopia Giurgiului

Astăzi, 27 mai, Mănăstirea „Sf. Ioan Rusu" din localitatea Slobozia de Giurgiu îşi va sărbători ocrotitorul.

Manifestările religioase închinate „Sf. Ioan Rusu" au debutat pe 26 mai cu săvârşirea slujbei de priveghere de către un sobor de preoţi şi diaconi, prilej cu care, într-un loc special amenajat în curtea mănăstirii, au fiostaşezate spre închinare credincioşilor, părticele din moaştele ocrotitorului sfintei mănăstiri. Manifestările vor continua în ziua sărbătoririi Sf. Ioan Rusu, când, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească în altarul de vară al mănăstirii.

Aşezământul monahal din localitatea Slobozia a fost ridicat pe temeliile unei foste baze militare a Poliţiei de Frontieră, al cărui teren a fost acordat, prin bunăvoinţa Guvernului României, în folosinţa Sfintei Episcopii a Giurgiului. Astfel, cu ostenelile preacuviosului părinte stareţ Macarie Şotârcă, sprijinit de Centrul Eparhial precum şi de numeroşi dreptmăritori creştini, s-a ridicat în scurt timp o biserică închinată Sfântului Ioan Rusu, un altar de vară, un corp de chilii şi o trapeză care să adăpostească atât vieţuitorii mănăstirii cât şi pelerinii dornici de linişte duhovnicească.

sursa: episcopiagiurgiului.ro

Citește despre: