Marele poet Mihai Eminescu, evocat în Arhiepiscopia Timişoarei
Marţi, 14 ianuarie la Teatrul Naţional din Timişoara a avut loc spectacolul intitulat „Dor de Eminescu”. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale organizate de instituţiile timişorene, în colaborare cu Arhiepiscopia Timişoarei, prilejuite de cinstirea Zilei Culturii Naţionale şi de comemorarea marelui poet român, Mihai Eminescu.
La începutul fiecărui an, marele poet naţional este evocat şi omagiat în toate oraşele ţării noastre şi nu numai, fiind organizate în cinstea acestuia mai multe evenimente culturale, artistice şi religioase, menite să pună în evidenţă momumentala sa contribuţie la dezvoltarea limbii şi culturii româneşti.
În oraşul de pe Bega, mai multe instituţii culturale au organizat spectacole şi concerte care au ilustrat fragmente din bogata operă literară a lui Mihai Eminescu. Primul eveniment important a fost spectacolul „Dor de Eminescu”, desfăşurat la Teatrul Naţional din Timişoara. Acesta a debutat cu proiecţia unui documentar artistict al regizorului timişorean Victor Popa, realizat cu oameni de cultură şi profesori universitari de seamă, prezintându-şi fiecare punctul de vedere referitor la creaţia eminesciană. Partea a doua a cuprins un mic spectacol al actorilor Irene Flamann Catalina şi Doru Iosif, precum şi susţinerea unui recital al ansamblului cameral „Incanto Quartetto” şi al vilonistei Corina Murgu și baritonului Dan Patacă.
Evenimentul a adunat timişoreni de toate vârstele, iubitori de poezie eminesciană, foarte mulţi dintre aceştia au fost elevi, liceeni şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ timişorene. „Este foarte bine ca o picătură de cultură să intre din când în când în sufletul şi mintea tânărului elev. Acesta este motivul pentru care am organizat spectacole dedicate poetului român Mihai Eminescu şi ne-am bucurat că foarte mulţi elevi de la şcolile şi liceele timişorene au participat la acest spectacol, iar sălile au fost pline”, a precizat Doina Popa, preşedintele Fundaţiei Artmedia.
În cadrul evenimentului, pr. Zaharia Pereş, consilier eparhial, a înmânat din partea Mitropoliei Banatului o diplomă de preţuire profesoarei Doina Popa, preşedintele Fundaţiei Culturale Artmedia din Timişoara, pentru întreaga activitate culturală desfăşurată în susţinerea şi promovarea valorilor timişene.
Spectacolul a fost organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Fundaţia Culturală Artmedia din Timişoara, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş şi cu sprijinul eparhiei.
Totodată, la Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Corul „Ion Românu”, dirijat de Iosif Todea a susţinut miercuri, 15 ianuarie spectacolul intitulat „Eminescu. Şi-atât” cu participarea actorilor Alexandra Didilescu şi Colin Buzoianu.
De asemenea, la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget a avut loc un simpozion dedicat marelui poet Mihai Eminescu, unde au participat oameni de cultură, personalităţi locale şi reprezentanţi ai Bisericii. Astfel, pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului a vorbit despre importanţa poetului Mihai Eminescu în spiritualitatea românească.
La Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, la iniţiativa profesoarelor de religie Mariana Anghel şi Anişoara Ioana a avut loc o expoziţie de carte şi un cenaclu literar dedicate marelui poet Mihai Eminescu.
La Grădiniţa „Troiţa” şi la Şcoala Primară „Sfântul Antim Ivireanul”, copiii au participat la un cenaclu literar, care a cuprins o prezentare în imagini a locurilor unde a copilărit marele poet, amintindu-se despre prietenia dintre acesta şi scriitorul Ion Creangă. Tot în cadrul evenimentului, copiii au recitat poezii din opera eminesciană.
(Sursa: mitropolia-banatului.ro)