Medici şi asistenţi, voluntari la hramul Sfintei Parascheva

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Medici şi asistenţi, voluntari la hramul Sfintei Parascheva

Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români (AMFOR) - filiala Iaşi va veni în acest an în întâmpinarea pelerinilor care vor ajunge la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. O echipă medicală este pregătită și antrenată în scopul de a oferi asistență în situații de urgență sau în alte situații imprevizibile apărute în cazul pelerinilor care stau în așteptare la coada care se formează în apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Punctul de prim-ajutor va fi amplasat în curtea Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, AMFOR Iaşi fiind unul din colaboratorii principali ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în perioada sărbătorilor Sfintei Parascheva. "Cei implicați efectiv sunt în primul rând medicii specialiști, foarte bine pregătiți, marea lor majoritate fiind „veterani” care vin și pe care îi cunoaștem de ani de zile. Sunt unii care preferă anumite ture, pentru că există un grafic de gărzi, dimineața, după amiaza și noaptea, pentru a asigura o asistență medicală non-stop, începând de vineri până marți, adică pe toată durata desfășurării sfintelor sărbători. Alături de medici sunt și alte persoane implicate, asistenți medicali, studenți la medicină, alți voluntari, deci o echipă complexă. Ne bucură faptul că, în fiecare an, acești oameni vin cu toată deschiderea, pornirea lor venind chiar din suflet, din toată inima, fiind un act absolut voluntar", a spus dr. Vladimir Poroch, preşedintele AMFOR Iaşi.
 
Voluntariat din partea studenţilor medicinişti

Medicii care acordă primul ajutor la punctul medical provin din spitalele ieșene care au competență pentru acordarea de prim-ajutor în situații de urgență. Asistenții medicali care participă sunt din cadrul Spitalului Providența, din cadrul punctului medical „Sfinții Petru și Pavel”, sau din diferite spitale din Iași. "Toți medicii şi asistenţii așteaptă cu nerăbdare activitățile din această perioadă. Este de remarcat faptul că, deși au gărzi, își aleg acele intervale în care au puțin timp liber, pe care și-l petrec la Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a acorda asistență medicală", a adăugat dr. Vladimir Poroch. În zilele prilejuite de hramul Sfintei Parascheva studenţii de la Facultatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi vor veni să facă voluntariat. "Am apelat la studenții mei pe care i-am considerat foarte buni și i-am întrebat dacă doresc să facă un act de voluntariat într-o anumită perioadă, fără a le preciza perioada sau despre ce este vorba. Din trei grupe care au fost întrebate, au acceptat foarte puțini, fără să știe despre ce este vorba, ceilalți dorind informația înainte. Celor interesați, care au rămas, le-am spus despre ce este vorba, aceștia acceptând cu foarte mare bucurie, mai ales că, fiind studenți în anul 4, erau familiarizați cu discuțiile cu pacienții, cu modul în care trebuie să acționeze într-o anumită situație, iar noi, ca și medici, suntem cei care coordonăm activitatea lor, după cum facem și în cadrul universităţii", a adăugat dr. Vladimir Poroch.

Sfaturi pentru pelerini

În activitatea de acordare a primului ajutor, organizată sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe lângă colaborarea cu AMFOR, există și colaborări cu alte organizații implicate în sănătate, respectiv cu Serviciul de Ambulanță. Alte organizații implicate sunt Crucea Roșie și serviciile de urgență din spitalele ieșene. "Atunci când cineva și-a propus să vină în pelerinaj la Iași, noi îl sfătuim, în primul rând, să se îmbrace adecvat, adică să țină cont de faptul că noaptea, temperaturile sunt scăzute și că în timpul zilei este mai cald, deci să aibă și haine mai groase și haine mai subțiri. De asemenea, este foarte important ca încălțămintea să fie una comodă și groasă. Pentru că este posibil să plouă, să aibă o haină de ploaie sau o umbrelă. Ar fi indicat sa poarte și ceva pe cap, pentru că vântul și statul într-un loc fac ca sângele să nu mai circule atât de bine prin organism. Pacienții care se află sub tratamente cronice să nu uite să-și aducă medicația pe care aceștia o iau în mod curent. Tratamentul nu trebuie întrerupt, ci luat, conform schemei de tratament, în fiecare zi. Pacienții care sunt cu diverse boli cronice și au un regim alimentar specific nu ar trebui să țină un post foarte strict, pentru că aceștia sunt scutiți de post, din cauza acestor motive strict medicale", a subliniat dr. Vladimir Poroch. La rândul de pelerini vor fi voluntari de la Crucea Roșie care vor identifica evenualele cazuri medicale. Toate problemele semnalate vor fi aduse la punctul de ajutor, iar dacă acestea sunt grave, vor fi redirecționate la Serviciul de Ambulanță SMURD care va fi în curtea Mitropoliei și ulterior direcționate către spital. "Ca bucuria sufletească să fie foarte mare, trebuie ca fiecare persoană să aibă grijă și de trup, îmbrăcându-se bine, luând tratamentul cronic indicat de către medic și respectând dieta, în cazul celor cu diabet zaharat, a celor care sunt dependenți de insulină, sau a celor care suferă de alte afecțiuni cronice. Aș dori să mulțumesc, pe această  cale, tuturor celor care se implică în mod voluntar și care fac din inimă această activitate", a conchis dr. Vladimir Poroch.