Medicii vor prescrie obligatoriu reţetele în sistem electronic
Potrivit declaraţiilor noului director general al CNAS, de la 1 iulie medicii vor fi obligaţi să prescrie medicamente în sistem electronic, dar sistemul clasic va funcţiona în paralel, până la sfârşitul anului.
Medicii pot prescrie, din iunie, reţete în sistem electronic, acest program urmând să devină obligatoriu începând cu 1 iulie, a declarat ieri, pentru Mediafax, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dorin Ionescu.
„Din 1 iulie, medicii vor fi obligaţi să prescrie reţetele în sistem electronic. Totuşi, timp de câteva luni, prescrierea electronică va funcţiona în paralel cu cea clasică, până la sfârşitul anului“, a precizat dr. Dorin Ionescu.
Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată „Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS“. Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.
Potrivit CNAS, avantajul prescripţiei electronice este acela că vor fi asigurate siguranţa tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii prin evitarea erorilor de prescriere şi acurateţea informaţiei. De asemenea, un alt avantaj al acestui tip de prescriere vizează predictibilitatea consumului de medicamente şi un management performant. Medicii de familie spun că prescrierea electronică va reduce birocraţia şi „maldărul de hârtii pe care erau obligaţi să le completeze“. Potrivit medicilor, acest sistem este benefic dacă nu încarcă medicul cu hârtii. Mai mult, reţetele vor fi prescrise atât pe denumirea comună internaţională (DCI), cât şi pe denumirea comercială (DC), cea de la raft.
La începutul acestui an, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate estimau că, prin introducerea prescrierii electronice şi a cardului naţional de sănătate, vor fi aduse în sistem aproximativ 150-200 de milioane de euro, sume care se pierdeau prin fraude.
Pentru luna august este aşteptată introducerea cardului naţional de sănătate, iar din 2013 autorităţile promit introducerea dosarului electronic în cazul fiecărui beneficiar al sistemului de asigurări sociale de sănătate.