Membru în Adunarea Naţională Bisericească, premiat în cadrul Galei „Oamenii timpului“

Arhiepiscopia Iaşilor

Membru în Adunarea Naţională Bisericească, premiat în cadrul Galei „Oamenii timpului“

În cadrul Galei „Oamenii timpului“, eveniment organizat sâmbătă, 13 decembrie 2014, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi de revista de cultură contemporană „Timpul“, la secţiunea Educaţie şi cercetare premiul i-a revenit prof. univ. dr Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească şi membru în Consiliul Naţional Bisericesc, comisia cultural-educaţională.

Sâmbătă, 13 decembrie 2014, în cadrul unei ceremonii fastuoase organizate la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, zece dintre personalităţile ieşene au fost premiate în cadrul Galei „Oamenii timpului“. În urma deliberării juriului naţional al galei, au fost desemnaţi următorii câştigători: secţiunea Literatură - Emil Brumaru, secţiunea Arte - criticul de teatru Oltiţa Cîntec, directorul Teatrului pentru copii „Luceafărul“ din Iaşi, secţiunea Educaţie şi cercetare - prof. univ. dr. Constantin Cucoş, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, secţiunea Societate civilă - Asociaţia „Iaşul iubeşte teii“, secţiunea Diplomaţie culturală - Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, secţiunea Memorie şi istorie -  Leonidas Rados, cercetător ştiinţific de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“, secţiunea Jurnalism cultural -  Viorel Ilişoi, secţiunea Tinere valori - Mălina Ciobanu, secţiunea Sănătate - prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi şi singurul român care a primit din partea Franţei înalta distincţie „Palmes Academiques“, secţiunea Antreprenoriat - Marius Ursache. În cadrul evenimentului, actorul Petru Ciubotaru, scriitorul Dan Lungu, pianista Raluca Ştiribăţ şi arhitectul Şerban Strudza au primit premii speciale, iar distincţii „in memoriam“ au fost decernate  realizatorului de emisiuni şi profesorului lector Alex Savitescu, trecut recent la cele veşnice din cauza unor afecţiuni cardiace, şi dirijorului şi profesorului Michael Beck de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi.

Menţionăm că printre nominalizaţii Galei „Oamenii timpului“, la secţiunea Arte, s-a aflat şi părintele arhidiacon Florin Guzgă de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, solist al Operei Naţionale din Iaşi, câştigătorul premiului pentru cel mai bun debut masculin în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale, Iaşi, 2014, pentru rolurile Alfredo din opera „La Traviata“ (Giuseppe Verdi) şi Rodolfo din opera „La boheme“ (Giacomo Puccini). Acesta a obţinut cele mai multe voturi online la categoria sa din partea publicului - 941.

Constantin Cucoş - scurt CV

Născut în 1958, Constantin Cucoş este doctor în ştiinţele educaţiei, profesor universitar şi director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi. A efectuat stagii de cercetare şi documentare la Biroul Internaţional al Educaţiei - UNESCO, Geneva (1991), Universitatea „Aristotel“ din Salonic (1993), Universitatea Lille I (1995), Universitatea din Bologna (1996), Universitatea din Savoie, Chambery (1997), Universitatea din Geneva (1997, 2000), Universitatea Paris X (1998), Universitatea Paris VIII (1999), Institutul de formare SLO „Specialisten in Leerplanontwikkeling“, Enschede (1999), Universitatea din Warwick, Coventry (1999), Universitatea de Ştiinţe Sociale din Toulouse (2000), Universitatea Catolică din Louvain (2001), Universit? degli Studi din Padova (2004). Este membru al International Association for Intercultural Education, cu sediul în Suedia (1995), al colegiului editorial al Intercultural Education (1996) şi al Association pour la Recherche Interculturelle (ARIC), cu sediul la Geneva (2001).

Domeniile sale de competenţă sunt filosofia educaţiei, pedagogia culturii, educaţia religioasă, pedagogia generală. Este autorul a peste 120 de studii în volume colective şi reviste de specialitate. Lucrări publicate: Pedagogie şi axiologie (1995), Pedagogie (1996, 2002, 2006), Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare (1996), Minciună, contrafacere, simulare. O perspectivă psihopedagogică (1996), Psihopedagogia pentru examene de definitivare şi grade didactice (coord., 1999, 2008, 2009), Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice (1999, 2009), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale (2000), Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale (2001), Timp şi temporalitate în educaţie. Elemente pentru un management al timpului şcolar (2002), Informatizarea în educaţie. Aspecte ale virtualizării formării (2006), Teoria şi metodologia evaluării (2008), Educaţia. Iubire, edificare, desăvârşire (2008), Educaţia. Experienţe, reflecţii, soluţii, Editura Polirom, 2013. (Rezultatul unor preocupări constante ale autorului, lucrarea propune un discurs despre educaţie, care, fără să neglijeze dimensiunea teoretică, pune accent mai puţin pe concepte şi mai mult pe experienţa trăită şi asumată ca subiect al reflecţiei pedagogice. Tematica abordată este vastă, mergând de la calitatea şi performanţa în învăţământ, noile provocări şi exigenţe în educaţie, dilemele formării în contextul noilor medii culturale şi educaţia religioasă până la rememorarea ca sursă şi probă a învăţării şi călătoria ca experienţă de iniţiere. Problematica şi maniera ei de tratare apropiată de eseu recomandă cartea unui public larg: specialişti în ştiinţele educaţiei, cadre didactice din învăţământul de toate nivelurile, studenţi, părinţi şi elevi).

Începând cu 2010, Constantin Cucoş este membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor; delegat laic al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru în Adunarea Naţională Bisericească (Patriarhia Română); membru în Consiliul Naţional Bisericesc, comisia cultural-educaţională (2014-2018).

Îi revine responsabilitatea de expert evaluator în proiectul Perfecţionarea cadrelor didactice, din învăţământul liceal, care predau discipline economice, ID proiect 63908, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (2010-2014), precum şi de expert pe termen lung în programul Salvaţi Copiii de Abandon şi Neintegrare - SCAN, Programul de finanţare: POSDRU strategic, ID proiect 61264 (2010-2014).

Rezultat al unei documentări riguroase cu privire la noile evoluţii din domeniul esteticii, cel mai recent volum al lui Constantin Cucoş, Educaţia estetică, publicat la Editura Polirom în anul 2014, abordează principalele problematici care se circumscriu educaţiei estetice, încurajând utilizarea mai eficientă a artei în sistemul educaţional contemporan. Pe baza propriei experienţe legate de raportarea la artă, Constantin Cucoş propune noi perspective asupra functionalităţii limbajului artistic, trece în revistă virtuţile educative ale frumosului prezent în artă, natură sau comunitate şi explică multiplele legături dintre arte şi alte manifestări spirituale. În completarea expunerilor cu caracter general autorul oferă o serie de repere concrete privind obiectivele şi conţinuturile educaţiei estetice, metodele acesteia şi problematica evaluării la disciplinele artistice. Educaţia estetică este un excelent ghid pedagogic ce poate fi utilizat în context didactic şi în domeniile conexe, adresându-se studenţilor de la pedagogia învăţământului preprimar şi primar, studenţilor de la facultăţile de arte cu profil didactic, precum şi profesorilor de diferite specialităţi care urmăresc formarea bunului-gust.

Citește despre: