Mihai Eminescu a fost comemorat la Montreal

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei

Mihai Eminescu a fost comemorat la Montreal

În data de 15 ianuarie a acestui an, poetul Mihai Eminescu a fost comemorat și la Montreal. În cadrul evenimentului, care a debutat la ora 11 EST, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei a depus o coroană de flori și a săvârșit slujba Parastasului pentru odihna sufletului său.

Ziua Culturii Naționale a fost marcată de asemenea prin intermediul recitării unor poezii precum: Rugăciune, Glosă, sau Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, de către prof. Dan și Dana Agrigoroaie și ing. Dan Constantin Mieilă, președintele Comunității Românilor din Monteregie (QC). 

Preasfinția Sa a fost acompaniat de către protos. Dr. Maxim Morariu, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert, QC și domnul Cristian Geagiu, vicepreședintele consiliului parohial al Catedralei. 

După cum a ținut să arate primul ierarh al românilor de pe meleagurile canadiene, evenimentul face parte dintr-o suită de manifestări organizate de către Episcopia Ortodoxă Română a Canadei în aceste zile pe întreg teritoriul acestei țări, cu scopul de a conserva identitatea românească și de a-i ajuta pe cei de aici să redescopere actualitatea mesajului și a gândirii celui mai mare poet român. 

Citește despre: