Mii de credincioși botoșăneni l-au cinstit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din orașul Botoşani a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Câteva mii de credincioşi au participat la hramul acestui sfânt lăcaş, cinstindu-l pe ocrtotitorul spiritual al municipiului. Pe un podium special amenajat a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor format din trei ierarhi și zeci de preoţi şi diaconi.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit în mod deosebit în oraşul Botoşani, în apropierea ctitoriei Elenei Rareş. Câteva mii de credincioşi, alături de numeroase oficialități locale și județene, au participat la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, care a marcat și sărbătoarea municipiului. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor numeros de preoţi şi diaconi.
După citirea Evangheliei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfințitul Visarion al Tulcii, care a prezentat pe scurt viaţa sfântului sărbătorit. Ierarhul a subliniat faptul că Sfântul Gheorghe rămâne pentru noi, cei de astăzi, în special un exemplu de mărturisire a lui Hristos: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe rămâne un exemplu de întruchipat atât pentru cei tineri, cât și pentru cei în vârstă, un exemplu de mărturisire a credinței în dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și de căutare a împlinirii poruncii Mântuitorului «așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând ei faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri». Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ne îndeamnă și pe noi astăzi la eroism, ne îndemană și pe noi la a fi purtători de biruință a patimilor, în lupta cu puterile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți”.
De asemenea PS Părinte Visarion a vorbit despre cinstirea deosebită de care se Sfântul Gheorghe în ţara noastră, fiind ocrotitor a numeroase locașuri de cult, ocrotitor al armatei romane, dar şi a numeroşi creştini care-i poartă numele.
Cum putem fi purtători de biruință
La final, a rostit un cuvânt de învățătură și IPS Mitropolit Teofan, care şi-a exprimat speranţa că geniul Sfântului Gheorghe va fi urmat și de credincioșii de astăzi: „Să încercăm a prelua din viaţa Sfântului Gheorghe ceea ce putem şi noi, la măsura noastră, împlini, din cele pe care le-a împlinit el. Şi cum putem şi noi fi purtători de biruinţă? Cei care sunt în mănăstire să aibă grijă de voturile lor monahale - sărăcia, ascultarea şi curăţia. Cei care sunt în lume, de asemeni; bărbatul să se înţeleagă cu femeia lui, femeia să se înţeleagă cu bărbatul ei, să fie cinstiţi unul faţă de celălalt - prin asta devin purtători de biruinţă. Să fie născători şi crescători de prunci, prin care orice om devine purtător de biruinţă şi, acolo unde i-a aşezat viaţa, la munca pe care o desfăşoară pentru pâinea lor şi a celor din casă, să-şi asume responsabilitatea pe care o are fiecare - de preot, de preotesă, de primar, de parlamentar, de ţăran, de muncitor. Altfel, dacă nu avem grijă de familia noastră, dacă nu avem grijă de copiii noştri, dacă nu avem grijă de slujirea pe care pe care o avem fiecare acolo unde ne-a aşezat Dumnezeu, degeaba spunem că Sfântul Gheorghe a fost, a dres, a făcut, purtând biruinţa. Vom fi doar chimbale răsunătoare, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică zicem cu gura, dar cu fapta suntem foarte departe. Să avem aşadar grijă de noi înşine, unii de alţii; viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, viaţa noastră să o dăm neamului din care facem parte, viaţa noastră să o dăm familiei din care facem parte”.
În acest an, cu prilejul hramului Bisericii „Sf. M. Mucenic Gheorghe” din Botoșani, a fost expusă spre închinarea credincioşilor racla cu moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, adusă de la Mănăstirea Ştiubieni. Încă de aseară, credincioşii s-au aşezat la rând pentru a ajunge să se închine la sfintele moaşte, care vor rămâne la locașul de cult până în seara zilei de duminică. De asemenea, trebuie menţionat faptul că la Sfânta Liturghie de astăzi au participat şi elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sf. M. Mucenic Gheorghe din Botoşani, instituţie ce îşi sărbătoreşte hramul în această zi.
Biserica „Sfântul Gheorghe“ este situată în zona centrală a oraşului Botoşani, fiind ctitorită în anul 1551 de Elena Rareş. A fost clădită după modelul ctitoriei Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Popăuţi, în formă de cruce cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord. Este o construcţie de proporţii reduse, fiind împodobită cu predominarea culorilor verde şi galben, aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş. Cu timpul, biserica a suferit unele transformări în urma reparaţiilor ce i s-au făcut, fiind încercată adeseori de focuri şi cutremure.