Mii de ieșeni la Procesiunea tradițională de Florii
În această după-amiază, 8 aprilie, în ajunul marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, peste 2.000 de credincioși, alături de 90 de preoți din protopopiatele din Iași, au luat parte la tradiționala Procesiune de Florii, care s-a desfășurat pe traseul: Biserica Bărboi - Biserica „Sfântul Sava” - Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” - Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Tot astăzi au avut loc pelerinaje şi în celelalte oraşe ale eparhiei: la Pașcani, Hârlău, Dorohoi, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Darabani, Ceahlău şi Săveni.
Chiar dacă începutul acestei săptămâni a adus din nou zăpada în regiunea Moldovei, credincioșii din Iași au continuat tradiția deja împământenită și au participat la pelerinajul care a avut loc în această după-amiază, în ajunul Duminicii Floriilor. După săvârșirea Vecerniei de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Bărboi şi binecuvântarea ramurilor de salcie, care au fost oferite celor prezenți, ieșenii au plecat în procesiune către Catedrala Mitropolitană, făcând opriri la Biserica „Sfântul Sava” și la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”. La catedrală, credincioşii cu flori, lumânări și icoane în mâini, au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ierarhul a adresat un scurt cuvânt de folos duhovnicesc în care a subliniat faptul că procesiunea este o mărturisire de credinţă: „Procesiunea este o mărturisire. Şi care este această mărturisire? Ne-o spune Însuşi Dumnezeu, prin Fiul Său. Căci «Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca să mântuiască lumea». Dumnezeu se coboară între oameni. El, Cel fără de păcat, ia asupra sa consecinţele păcatelor tuturor oamenilor. De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu este Cel care se dăruieşte pe Sine fără măsură, fără limită, căci inima lui Dumnezeu este o sfântă abundenţă de iubire, şi de încredere, şi de nădejde în creaţia, în omul pe care l-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, chiar dacă acesta, de multe ori, de prea multe ori, a îmbrăcat haina lui Iuda care trădează, sau haina Apostolului Petru, care îl tăgăduieşte pe Domnul. Şi aceasta Dumnezeu o împlineşte chiar dacă ştie că în ziua de Florii poporul strigă «Osana!», şi acelaşi popor, peste câteva zile, avea să strige «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L»”.
La final, părinții Catedralei Mitropolitane au rostit rugăciunea de binecuvântare care se regăseşte în Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim.
Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Iașilor, „Pelerinajul stâlpărilor” de la Iaşi se bucură de o tradiţie seculară, fiind o bună pregătire pentru sărbătoarea de a doua zi, Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim sau Floriile. Vechimea lui se pierde în trecut, necunoscându-se data exactă a apariţiei acestui frumos obicei creştin. În mod cu totul tangenţial se pomeneşte de el prin diverse însemnări, însă se ştie precis că a fost întrerupt în anul 1947 până în 1990, când, în luna martie, un grup de preoţi a hotărât să reintroducă firul acestei preafrumoase tradiţii din municipiul Iaşi.
Procesiune de Florii și în orașul aflat la poalele Pietricicăi
Și la Piatra Neamț a avut loc astăzi, începând cu ora 13.30, tradiționalul pelerinaj de Florii. Clericii din Protopopiatele Piatra Neamț și Roznov au pornit de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” Mărăței I spre sensul giratoriu de la Spitalul Municipal - Strada Orhei - Magazinul Unic - Hotel Ceahlău - Consiliul Județean Neamț și s-au oprit la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, unde s-a oficiat slujba Vecerniei.
Această manifestare religioasă închinată praznicului Intrării Domnului în Ierusalim s-a desfășurat în principalele orașe din eparhiile Patriarhiei Române.
Mâine, 9 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Piatra Neamț, iar Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Vă invităm să accesați și:
(Video) IPS Teofan: „Dumnezeu este Cel care se dăruiește pe Sine fără de măsură”
(Foto) Pelerinajul de Florii de la Iași – 2023