[…] Meșter destoinic este acela care face faptele bune cu înțelepciune. Că se întâmplă de face cineva o faptă bună, dar, fiindcă nu a făcut-o cu cuget bun, o pierde, ba de multe ori nici nu o poate săvârși, ce zidește azi, surpă mâine, puind o piatră și scoțând două. Cum am zice de pildă: Vine un frate și-ți zice cuvânt de mâhnire sau de tulburare și taci și-i faci metanie: iată; ai pus o piatră. Apoi mergi și spui altui frate: cutare m-a ocărât și mi-a zis cutare cuvânt, iar eu nu numai că am tăcut, dar i-am făcut și metanie. lată că ai pus o piatră, dar ai scos două, căci te-ai fălit. Sau face cineva metanie unui frate din fățărnicie. Această smerenie, fiindcă se face din fățărnicie, nu folosește. Înseamnă a pune o piatră și iar a o scoate. Iar cel ce face metanie cu pricepere, convins că el a greșit și numai el este vinovat, zidirea acestuia este bună. Iarăși, altul are tăcere, dar nu pricepere, pentru că socotește că face bine. Iar cel ce se socotește nevrednic să grăiască, acela tace cu pricepere, precum au zis părinții. Un altul se socotește pe sine întru nimic, însă cugetă că face lucru mare, că se smerește adică, neștiind că nu este nimic aceasta, fiindcă nu o face cu pricepere. Iar a se micșora pe sine cu pricepere înseamnă a se socoti mai mișel decât toți, a se numi om de nimic, defăimându-se că nu este vrednic nici a se număra printre oameni.Precum a făcut Moise Arapul zicându-și: „O, piele neagră și încărbunită, tu nu ești om, de ce te amesteci cu oamenii?". Altul slujește unui bolnav și socotește că slujește ca să aibă plată. lată nici acesta nu este cu minte, pentru că, de i se va întâmpla vreo întristare, îndată părăsește lucrul înainte de a-l fi terminat, fiindcă o face cu o anumită socoteală. Iar cel ce slujește cu minte slujește ca să câștige milosârdie și îndurare de milostivire. Unul ca acesta, orice i s-ar întâmpla, fie din afară, fie că însuși bolnavul s-ar porni spre dânsul, suferă fără tulburare, având multă luare aminte în cugetul său, știind că mai mult îi folosește lui bolnavul cu aceasta, decât el bolnavului. Și cu această bună cugetare se ușurează și depatimi, se izbăvește și de război.

Că eu am văzut un frate ce se lupta foarte tare de pofte și, fiindcă slujea cu pricepere unui bolnav de dezinterie, s-a mântuit de război. Spune și Evagrie despre un bătrân mare că a izbăvit pe un frate de nălucirile ce vedea noaptea poruncindu-i să postească și să slujească unui bolnav. Fiind întrebat bătrânul despre aceasta, zicea că acest fel de patimi nu se potolesc cu altceva decâtcu milosârdia. De se va pustnici cineva din trufie sau cu cuget înalt, că adică face faptă bună, unul ca acesta nu se nevoiește cu pricepere. De aceea din te miri ce începe a se scârbi asupra fratelui său și a-lurî, cugetând în sine că este ceva. Acesta cu osândirea fratelui său nu numai că pune o piatră și scoate două, ci este în primejdie a surpa toată zidirea. Iar cel ce se ostenește cu știință nu socotește că face o faptă bună, nici nu vrea să fie lăudat ca un sârguitor, ci se silește prin înfrânare să scape de patimi și, izbăvindu-se de dânsele, se smerește mai mult, temându-se totdeauna de căderea în trufie. Pentru aceasta zic Părinții: „Calea smereniei sunt ostenelile trupești, care se fac cu pricepere".

În scurt, orice faptă bună nu trebuie făcută cu alt cuget, decât ca să o câștigi și să o deprinzi. Unul ca acesta poate fi socotit, precum am zis, meșter și zidar bun, care poate să zidească casă temeinică. Deci cel ce vrea să ajungă la această bună stare, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu trebuie să zică: sunt mari faptele cele bune, cum putem să le săvârșim?, pentru că cel ce zice acestea, sau nu nădăjduiește la ajutorul luiDumnezeu, sau se lenevește a se ruga pentru vreun bine. Ce faptă bună vreți să o cercetăm ca să vedem că de noi depinde dacă vrem s-o facem? Scris este să iubești pe aproapele tău ca însuți pe tine. Să nu zici cum pot să mă îngrijesc de scârbele lui ca de ale mele? Și mai vârtos de cele ascunse în inima lui, pe care nici nu le văd, nici nu le aud ca pe ale mele?
Nu-ți lăsa mintea să cugete la acestea, nici nu gândi că fapta bună este grea și cu anevoie de făcut, ci caută întâi să crezi în Dumnezeu și pune început bun; descopere-ți cugetul și silința ta Celui Preaînalt, și vei vedea ajutorul lui Dumnezeu, spre lesnirea săvârșirii acelei fapte bune. Însă lucrul peste putință și fără rânduială să nu încerci nici a începe. De pildă: de ar fi o scară cu un capăt pe pământ și cu celălalt în cer, iar tu stând în mijlocul ei ai zice: cum să zbor de la pământ și să mă aflu tocmai în vârful scării? Acest lucru nu-i cu putință și nici Dumnezeu nu-l cere de la tine. Ci deocamdată stai pe loc, silindu-te să nu te pogori jos. Adică nu face întâi rău vecinului, nu-l ocărî, nu-l grăi de rău, nu te scârbi de el, nu-l necinsti și după ce te vei deprinde cu acestea, începe a-ți fi milă de dânsul, a-l mângâia cu cuvântul, apoi să-l și ajutorezi la vreo lipsă ce va avea. În acest chip, câte o treaptă suindu-te, ajungi cu ajutorul lui Dumnezeu la vârful scării. Că, ajutând vecinului tău câte puțin, începi să iubești și binele lui ca și cum ar fi al tău și folosul lui ca al tău. Așa se împlinește porunca care zice: să iubești pe aproapele tău ca pe tine.
[…] Plăcut este când face cineva milostenie fără nici un gând omenesc, ci numai din bunătatea însăși, din milostivirea însăși, atunci când este plăcut. Iar desăvârșire este când face cineva milostenie sau orice altă faptă bună fără îndoială, fără pregetare, fără greutate, ci din toată puterea, cu toată voia și cu atâta dragoste, încât socotește că el se folosește din acea facere de bine și nu că pe altul folosește, iar dând milostenie se bucură ca și când ar lua, iar nu ar da el. Atunci se socotește că face voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și deplină. Aceasta înseamnă a face poruncile lui Dumnezeu cu pricepere. Negreșit, nu este faptă mai bună ca milostenia, căci aceasta singură poate mântui pe om, precum zice proorocul: „Mântuirea sufletului este bogăția omului". Și iarăși în alt loc: „Cu milostenia șterge-ți păcatele tale". Însuși Domnul a zis: „Fiți milostivi, că și Tatăl vostru cel ceresc este milostiv". N-a zis: postiți, precum postește și Tatăl vostru cel ceresc; nici n-a zis: fiți curați, precum și Tatăl vostru este curat, ci zice: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru cel ceresc este milostiv". Pentru că numai această faptă bună se aseamănă cu Dumnezeu. Încă și în Sfânta Evanghelie unde arată despre a doua venire a Domnului, numai pentru milostenie și nemilostivire arată. Cu toate acestea, și aceasta se cuvine să o facem cu pricepere, că scopul milosteniei este de multe feluri. Unul face milostenie ca să i se îndestuleze țarina cu bogată roadă și Dumnezeu îi blagoslovește țarina și nu iese din scopul lui; altul face milostenia ca să nu i se primejduiască corabia și Dumnezeu o păzește; altul pentru sănătatea copiilor lui și Dumnezeu îi împlinește cererea; altul face numai ca să fie slăvit și Dumnezeu nu-i trece cu vederea facerea lui de bine și-l cinstește. Și orice voiește fiecare îi dă (când știe că nu i se păgubește sufletul din aceasta). Dar aceștia toți și-au luat plata lor și cu nimic nu le este dator Dumnezeu, fiindcă și scopul lor n-a fost pentru folosul cel viitor al sufletului, ci pentru acest vremelnic și fiindcă fiecare din cei de mai sus și-au luat plata pentru milostenia făcută, Dumnezeu nu le mai este cu nimic dator. Este și unul care face milostenie numai ca să scape din munca veșnică. Acesta numai pentru sufletul său a făcut binele, însă nu este precum vrea Dumnezeu, căci încă nu se află în starea fiului, ci ca un argat slujește stăpânului său ca să ia simbrie și să câștige. Așa face și acesta, ca să ia plată de la Dumnezeu. Căci trei sunt stările din care facem binele, precum zice Marele Vasile, după cum v-am mai spus și altă dată: starea slugilor, când facem bunătatea temându-ne de Dumnezeu și de muncă; starea argaților când o facem cu nădejde de plată; sau când o facem pentru însuși binele și pentru dragostea de Dumnezeu; atunci suntem în starea fiilor, căci fiul nu face voia părintelui său de frică și nici ca să aibă plată de la el, ci iubindu-l se silește să-l cinstească și să-l odihnească pentru ca să-l veselească. Așadar suntem datori să facem milostenie pentru însuși acest bine, fiindu-ne milă unul de altul ca de niște mădulare ale noastre; să facem bine altuia ca și cum noi înșine am fi ajutați de el și așa să dăm, ca și cum noi am lua de la acela. Aceasta este milostenia ce se face cu pricepere. Atunci ne aflăm în starea fiului, precum am zis.

Să nu zică cineva că eu sunt sărac și n-am cu ce să fac milostenie; că, de nu poți da cât bogații aceia de care scrie Sfânta Evanghelie, dă măcar doi bănuți, ca femeia aceea văduvă și săracă, și Dumnezeu îi primește de la tine mai mult decât darurile acelora, iar de nu ai nici atât, milostivește-te spre vecinul tău și-l ajută măcar cu lucrul. Nu poți nici aceasta? Mângâie pe fratele tău cu cuvântul. Nu poți nici cu aceasta să-l ajuți? Cel puțin când se va tulbura fratele tău asupra ta și se va mânia, fă milă cu dânsul și suferă mânia lui, văzându-l supărat de vrăjmașul.

În loc să-i zici un cuvânt ca să-l tulburi mai mult, taci, și cu aceasta miluiești și sufletul lui și-l scoți de la vrăjmașul. Asemenea, de-ți va greși fratele, milostivește-te și-i iartă greșeala, ca să iei și tu iertare de la Dumnezeu, Care zice: „Iertați și vi se va ierta!". Și cu aceasta, faci milă sufletului fratelui tău, iertându-i greșeala cu care ți-a greșit; căci ni s-a dat putere să iertăm unul pe altul la greșale. lată, neavând nimic cu care să miluiești trupul, de vei vrea, poți să miluiești sufletul și faci mai mare milă; căci cu cât sufletul este mai cinstit decât trupul, cu atât și mila făcută de el este mai mare decât cea făcută trupului. În scurt, nimeni nu poate să zică că nu poate să facă milostenie, căci fiecare, după puterea lui și după starea lui, poate face binele, numai să se silească ca ceea ce face să facă cu pricepere, precum am zis, că cel ce lucrează cu pricepere este meșter iscusit și zidește casa lui cu temei. Drept aceea zice și Evanghelia, că înțelepciunea zidește casa ei pe piatră și nu o poate mișca nici un vânt potrivnic. […]