Minune cu o icoană a Maicii Domnului
Când a început să vorbească Părintele Cleopa, după câteva minute, icoana Maicii Domnului din perete a început a se legăna singură, scoțând un sunet ca de harpă.
În toamna anului 1947, mergând Părintele Cleopa la București să cumpere sfinte vase pentru noul paraclis, a fost invitat într-o seară la profesorul universitar Alexandru Mironescu, unde se adunase multă lume, preoți și intelectuali, și fiecare rostea câte un cuvânt duhovnicesc.
Când a început să vorbească Părintele Cleopa, după câteva minute, icoana Maicii Domnului din perete a început a se legăna singură, scoțând un sunet ca de harpă. A fost un moment foarte emoționant, nemaiîntâlnit până atunci, încât toți s-au minunat și au dat laudă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, spunând cu lacrimi: „O minune! O minune a Maicii Domnului!” Apoi ziceau: „Părinte Cleopa, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a, revăzută și îngrijită de Arhim. Petru Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 771)
Minunea Maicii Domnului de la Bisericani cu bărbatul acuzat pe nedrept
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro