În Mitropoliei Clujului are loc a şaptea ediţie a zilelor Artei Bizantine
Sub patronajul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, grupul „Sfântul Ioan Damaschin” organizează, în perioada 6-9 iunie, cea de-a VII-a ediţie a Zilelor Artei Bizantine.
Programul manifestării a fost deschis cu Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, slujbă la care răspunsurile au fost date de membrii grupului „Sfântul Ioan Damaschin”. În continuare, de la ora 20.00, la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă bizantină şi lansarea unui CD.
Tot în cadrul evenimentului, ieri, 7 iunie, a fost oficiată începând cu ora 8.00, slujba de sfinţire a Paraclisului „Sfântul Stelian” de la Spitalul de Medicina Muncii, de pe str. Pasteur nr. 3-5, Cluj-Napoca. Răspunsurile la strană au fost date de grupurile psaltice „Lumină lină” şi „Sfântul Ioan Damaschin”. A avut loc şi o expoziţie de artă fotografică, vernisată la ora 13.00, la biserica studenţească din Haşdeu.
Zilele Artei Bizantine continua astăzi, 8 iunie, programul fiind deschis, de asemenea, prin Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, începând cu ora 8.00. După-amiaza, la ora 18.00, publicul este aşteptat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, unde vor avea loc o lansare de carte şi un concert de muzică bizantină susţinute de grupul psaltic „Lumină lină”.
Manifestările vor culmina joi, 9 mai, când, la Mănăstirea Nicula, se va săvârşi Sfânta Liturghie, cu participarea la strană a grupului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”.
Zilele Artei Bizantine se organizează la Cluj-Napoca pentru al 7-lea an consecutiv, cu sprijinul Mănăstirii Nicula, al Mănăstirii Măgura (Sibiu), al Fundaţiei „N. Steinhardt” şi al Mănăstirii Rohiţa-Boiereni.
sursa: radiorenasterea.ro