Mitropolitul Ardealului a sfinţit Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie, Sibiu

Arhiepiscopia Sibiului

Mitropolitul Ardealului a sfinţit Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie, Sibiu

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit duminică, 3 aprilie 2016, Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie.

Din soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, cei doi parohi ai bisericii, Cătălin Crişan şi Fănel Scarlat, precum şi ceilalţi slujitori din oraşul Cisnădie, din localităţile învecinate şi din Sibiu. Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu a sfinţit biserica la exterior cu aghiazmă şi Sfântul şi Marele Mir, iar la interior a târnosit şi înveşmântat Sfânta Masă şi a sfinţit pictura şi catapeteasma.

După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie, la care foarte mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Marian Cristian Rişcă pentru Parohia Haşag, judeţul Sibiu, iar pe teologul Florin Petreuş l-a hirotonit diacon.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu le-a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile Sfintei Cruci şi a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. 

La final, Părintele Mitropolit l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Cătălin Crişan şi a oferit acte de cinstire Consiliilor şi Adunărilor parohiale de la Cisnădie II şi Cisnădie IV, precum şi binefăcătorilor sfântului locaş. Credincioşii au avut posibilitatea să intre la sfârşit în Sfântul Altar şi să se închine.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Citește despre: