Mitropolitul Kallistos Ware: Despre ortodocşi şi evanghelişti
În 1960, Editura Penguin Books a cerut tânărului Timothy Ware (26 ani) să scrie o carte despre credinţa creştin-ortodoxă, recent îmbrăţişată de el. Prima sa reacţie a fost să spună nu, nu era orthodox decât de doi ani. Dar un prieten l-a determinat să o scrie.
Acum, după 50 de ani, cartea “Biserica Ortodoxă” rămâne ghidul perfect pentru cei ce vor să cunoască importanţa şi adevărul Ortodoxiei. De la prima sa carte, Ware a devenit monah şi a primit numele de Kallistos, apoi lector la Universitatea Oxford şi apoi Mitropolit de Diokleia pentru ortodocşii creştini din Marea Britanie.
În acest an, Kallistos Ware a ţinut o conferinţă la Universitatea North Park şi la “Wheaton College” despre cum ar putea evangheliştii să înveţe din Ortodoxie şi ce ar putea învăţa ortodocşii de la evanghelişti.
Redactorul-şef al publicaţiei “Christianity Today”, David Neff, l-a intervievat în timpul acestei vizite.
- Câţiva prieteni care au primit Ortodoxia, vorbesc despre tradiţia ortodoxă ca fiind fixată de foarte devreme şi fără putinţă de schimbare. Eminenţa Voastră vorbiţi despre tradiţie într-un mod mai dinamic.
- Ai zis bine că eu gândesc tradiţia ca pe ceva dinamic. Vă amintesc de definiţia pe care a dat-o tradiţiei marele teolog ortodox rus, Vladimir Lossky: „Tradiţia este viaţa Duhului Sfânt în Biserică”. În mod clar, tradiţia este viaţă; nu e o formulă fixă. Cu atât mai puţin este o scriere în volume îmbrăcate în piele. Tradiţia este viaţă, şi e viaţa lui Hristos prezent în Biserică prin Duhul Sfânt. Nu este o doctrină fixă, ci înţelegerea de sine continuă şi critica de sine a comunităţii creştine.
Ce ţine- această înţelegere de sine de a nu rătăci?
- Sfintele Scripturi aşa cum a fost înţelese în Biserică şi de către Biserică prin secole. Cu această înţelegere a Sfintei Scripturi, noi vom apela în mod particular la părinţi şi la sfinţi. Tradiţia nu este a doua sursă pe lângă Scriptură; în mod clar, normativ pentru noi, ortodocşii, este Scriptura aşa cum a fost ea interpretată de cele şapte sinoade ecumenice. Dar tradiţia trăieşte. Era părinţilor nu s-a oprit în secolul al V-lea sau în secolul al VII-lea. Noi putem avea sfinţi părinţi acum, în secolul al XXI-lea, la fel ca părinţii vechi.
- Implozia comunismului a lăsat un vacuum spiritual şi colegii noştri protestanţi evanghelişti s-au grăbit să intre în Rusia. Au fost tensiuni pentru că aceştia au încercat să arate oamenilor o altă înţelegere a Bibliei şi să facă mai personală credinţa lor. De ce este atât de dificil pentru ortodocşi şi evanghelişti să lucreze împreună în ţările post-comuniste?
- Ortodoxia a simţit şi simte un adânc resentiment pentru că evangheliştii s-au mutat în teritoriul lor. Ei au simţit că noi am suferit persecuţii în Rusia pentru 70 de ani, uneori foarte grele, şi ne-am luptat să păstrăm credinţa, trecând prim imense greutăţi. Acum, că persecuţia s-a oprit, oameni din Occident, care nu au suferit la fel s-au mutat aici şi ei ne fură oamenii. Noi simţim ca şi cum fraţii noştri creştini ne înjunghie pe la spate. O pun într-o exprimare extremă, dar acesta este sentimentul. Legat de aceasta, este şi înţelegerea în Rusia şi în alte ţări ortodoxe a ceea ce este numit teritoriul canonic. Ortodoxia este Biserica locului. De aceea, ei simt că dacă alţi creştini vin aici, ei ne fură oile. Ştiu că evangheliştii privesc acest lucru în mod diferit. Ei spun: „Aici există o ţară cu un număr enorm de oameni care sunt total fără biserică, care de 70 de ani nu au avut nicio şansă de a trăi împreună cu Iisus Hristos şi trebuie să-i ajutăm”. Dar nu în acest fel privesc ortodocşii acest lucru. Ei doresc cooperarea, dar resping tot ce ar implica furtul de credincioşi.
Traducerea: Pr. Ioan Valentin Istrati
