Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen la împlinirea vârstei de 90 de ani

Arhiepiscopia Iaşilor

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen la împlinirea vârstei de 90 de ani

În după-amiaza acestei zile, a ajuns la Suceava și IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a ținut să-l felicite personal pe IPS Părinte Pimen cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.

În după-amiaza zilei de astăzi a ajuns la Suceava și IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a ținut să-l felicite personal pe IPS Părinte Pimen cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a transmis mesaje de felicitare atât în nume personal, cât și în numele membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, din care IPS Arhiepiscop Pimen face parte. IPS Părinte Teofan a venit la momentul aniversar însoțit de PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți și de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, prezenți la Iași cu ocazia Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova.

Scrisoare de felicitare adresată Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului PIMEN,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

Înaltpreasfinția Voastră,

V-a învrednicit Dumnezeu să ajungeți vârsta patriarhală de 90 de ani. De la înălțimea acestui pisc al vieții puteți privi cu mai multă limpezime și înțelegere timpul scurs până acum. Veți descoperi, cu siguranță, permanenta purtare de grijă a lui Dumnezeu în fiecare moment de bucurie adâncă sau de încercare prin care ați trecut în toți acești ani.

Ați cunoscut îndeaproape viața monahală, trăind în sânul unor obști monahale venerabile, precum Neamț, Putna sau Sfântul loan cel Nou de la Suceava. V-ați bucurat de șederea în preajma vrednicilor de pomenire Patriarhi Justin și Teoctist, care, cu certitudine, au avut o înrâurire asupra Înaltpreasfinției Voastre, mai ales în slujirea de arhiereu. Grija față de copiii aflați în nevoie sau față de bătrânii rămași fără sprijin, prin crearea unor structuri sociale unde aceștia să primească o  îngrijire adecvată, a reprezentat una dintre preocupările de seamă ale Înaltpreasfinției Voastre ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. De asemenea, dragostea față de trecutul ținutului binecuvântat al Bucovinei v-a determinat să vă implicați în restaurarea și refacerea monumentelor istorice din eparhie, spre a lăsa astfel generațiilor prezente o mărturie grăitoare a credinței înaintașilor noștri.

De aceea, aniversarea zilei de naștere a Înaltpreasfinției Voastre se împlinește prin rugăciunea de doxologie și de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile la care v-a făcut părtaș, pentru întreaga ocrotire cu care v-a înconjurat și pentru puterea pe care v-a dăruit-o spre a săvârși toate lucrurile frumoase.

La acest moment aniversar, doresc să vă adresez calde urări de sănătate, pace și bucurie sfântă. Rog pe Dumnezeu să vă însoțească și pe mai departe cu harul Său, pentru a săvârși cu rod bogat slujirea de arhipăstor la care v-a chemat.

Întru mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu frățească dragoste întru Hristos Iisus, Domnul nostru,

+ Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Citește despre: