Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Starea de pocăință constituie scara care îl duce pe om la Dumnezeu”

4 Martie 2020 13:12 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Marți, în a doua zi din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost citită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cea de-a doua parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost oficiată ieri seară slujba Pavecerniţei Mari, fiind citită în cadrul acesteia cea de-a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Slujba a fost săvârşită de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de psalţii catedralei.

Slujba s-a încheiat cu  rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele”, şi cu citirea Evangheliei, după care a urmat cuvântul de învăţătură rostit de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: „Starea de pocăință constituie scara care îl duce pe om la Dumnezeu. Ce înseamnă starea aceasta de pocăință, care dă posibilitatea unei rugăciuni adevărate către Dumnezeu? Ea are multe fațete, după cum spun Sfinții Părinți; în fapt, starea de pocăință este trăită în unicitate de fiecare ființă umană cuprinsă de acest duh al pocăinței. Totuși, această stare se poate regăsi în câteva chipuri. În primul rând, omul este chemat să-și recunoască starea sa de făptură, de ființă creată în raport cu Dumnezeu și să recunoască că Dumnezeu este Dumnezeul cerului și al pământului, Creatorul lumii și al fiecărei ființe umane, în care a trimis suflarea Sa de viață. În al doilea rând, pocăința este chemarea omului de a schimba direcția minții sale. Mintea noastră, înnăbușită de tendințele păcatului și de ispitirile de tot felul, este orientată spre ceea ce nu se cuvine. Pocăința îi arată omului că mintea sa este chemată să părăsească răul pentru a se împodobi cu binele, să părăsească întunericul pentru a se îmbrăca în lumină, să depășească ceea ce este urât în sine și în alții și să vadă ceea ce este bine și frumos și în sine, dar neapărat în alții. Omul, schimbându-și mintea și având direcția ei spre cele adevărate ale veșniciei și ale acestei lumi, trăiește starea de pocăință și se poate ruga cu adevărat lui Dumnezeu. În al treilea rând, starea de pocăință înseamnă înnăbușirea nebuniei de a fi întotdeauna primul, adică înnăbușirea tendinței de a-l domina pe celălalt. Părintele Sofronie, recent canonizat, spunea că există în om o tendință sălbatică după dominare, după întâietate. Rugăciunea care împodobește răstimpul Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, arată tocmai dorința omului ca să nu cadă în duhul stăpânirii. În al patrulea rând, starea de pocăință se arată prin faptul că omul se gândește la sfârșitul vieții sale. Gândul la moarte este începutul înțelepciunii. Conștiință, ție-ți cer, spunea părintele Proclu, dacă acum mor, mă mântuiesc? În al cincilea rând, starea de pocăință se arată când omul își vede păcatele sale și încearcă să vadă ceea ce este bun în celălalt”.

Cunoscută drept „Canonul lacrimilor”, creația în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe şi cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, cu 250 de strofe sau tropare. O atenţie deosebită este acordată în Canonul cel Mare răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.

De la același autor

Ultimele din categorie