Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, la Schitul Icoana Nouă: „Orice păcat este o plecare de «acasă»”

28 Februarie 2021 19:54 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor

Obștea Schitul Icoana Nouă din comuna Vânători, județul Neamț, l-a avut astăzi ca oaspete pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a slujit Sfânta Liturghie în locașul de cult al așezământului monahal și a rostit cuvânt de învățătură.

IPS  Părinte  Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , a săvârșit în această  dimineață, în „Duminica Întoarcerii Fiului risipitor” slujba Sfintei Liturghii la Schitul Icoana Nouă din județul Neamț.  

În cadrul slujbei, ierarhul a adresat cuvânt de învățătură celor prezenți și i-a îndemnat să rămână în permanență în legătură cu Dumnezeu, adică „acasă”: „Orice păcat este o plecare de «acasă», o plecare de la Tatăl nostru ceresc. De aceea, în călătoria postului ce urmează, primim învățătură de la Domnul Hristos că este bine să rămânem întotdeauna, indiferent de vremuri, în legătură cu Dumnezeu, cu Tatăl cel Ceresc, că este bine să nu mergem în zone în care ne pierdem sufletul, că este bine să rămânem «acasă». Iar dacă cumva, din diferite pricini, am plecat de «acasă», și indiferent de cât de greu este păcatul săvârșit, să avem încredințarea că Dumnezeu, văzând întoarcerea noastră la El, ne iartă, ne primește în casa Bisericii și a Împărăției Sale. Iar dacă facem parte din acei oameni care am rămas cuminți «acasă», se cuvine a nu privi cu superioritate la cei păcătoși, ci să ne bucurăm când unul dintre aceștia - fie că ne este frate, soră, vecin, dușman sau prieten – se întoarce. Aceasta este marea taină: uneori, rămănând «acasă» și fiind drepți și credincioși, prin judecata celor păcătoși devenim în fața lui Dumnezeu oameni pentru care El se mânie. Dumnezeu se bucură mai mult de întoarcerea unui păcătos decât de atitudinea de om superior pe care uneori noi o avem față de cei păcătoși”.

Scurt istoric

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Nicodim, în anul 1946, părintele protosinghel Vasian Iosub, numit și egumen al Schitului Icoana Nouă, a construit o noua clădire cu un paraclis, având chilii și trapeză. Acest paraclis a primit hramurile „Schimbarea la Față” și „Nașterea Maicii Domnului”, fiind sfințit pe 6 mai 1951 de arhiereul Pavel Șarpe. Catapeteasma paraclisului este din lemn, având icoane într-o execuție atrăgătoare, pictate de pictorul Procenco. Pictura din interiorul paraclisului a fost executata de pictorul Dumitru Gabor, în anul 1990. Ctitor al lucrărilor și cu osteneala celorlalți părinți, egumenul schitului a dorit ca ulterior să construiască și o biserică în acest loc, dar din cauza regimului comunist nu a reușit. În anul 1972 s-a construit doar o clopotniță cu trei turnuri, cu un gang central, iar la etaj un mic paraclis cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, care a fost pictat de părintele arhimandrit Bartolomeu Florea în anul 1984 . În anul 1991, egumenul schitului, părintele protosinghel Andrei Pascaru a construit un nou corp de chilii, iar intre anii 1994 -2001, a construit biserica mare a schitului, respectându-se dorința părintelui Vasian Iosub. Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” a fost construită din cărămidă și placată cu piatră la exterior, iar între 2000 - 2005 a fost împodobită cu pictură în frescă de pictorul Ciuhureanu Tudorel.

Pe 13 mai 2018, Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” din incinta așezământului a fost târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de clerici. Cu acest prilej, actualul egumen al schitului, părintele protosinghel Calinic Proca, a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.

De la același autor

Ultimele din categorie