Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, în Cetatea Sucevei
La Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ a Spitatului Judeţean din Suceava a fost adusă ieri, din Grecia, racla ce adăposteşte o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, cunoscut ca vindecător de cancer. Un fragment din aceste sfinte moaşte vor fi dăruite mâine ca binecuvântare acestui sfânt lăcaş. Până pe 26 august programul liturgic va fi intensificat aici, venind în întâmpinarea nevoilor bolnavilor şi locuitorilor din Suceava.
Sucevenii se închină de ieri raclei ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, care au fost aduse din Grecia, de la biserica ocrotită acest sfânt, din Neo Iraklio Attikis, aflată în Mitropolia Neas - Ionias şi Filadelfia Atena. În glasul clopotelor şi în cântarea Troparului Sfântului Ierarh Nectarie, racla a fost aşteptată în poarta sediului vechi al spitalului de soborul de preoţi şi de credincioşi, iar de aici s-a mers în procesiune cu prapuri şi cruci până în biserică. În timp ce credincioşii s-au închinat sfintelor moaşte, s-a oficiat slujba Acatistul vindecătorului de cancer, ă urmată de Taina Sfântului Maslu şi Agheazma mică.
Pelerinajul cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie are loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Konstantin, Mitropolit de Neas - Ionias şi Filadelfia Atena, şi a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, iar delegaţia a fost condusă de arhim. Ignatios Zakakis. „Este o mare bucurie pentru noi faptul că moaştele Sfântului Ierarh Nectarie au ajuns la Suceava. Sfântul Nectarie se bucură de o mare evlavie în rândul credincioşilor români mai ales pentru minunile pe care le-a săvârşit în România. Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie au fost aduse la Suceava pentru binecuvântarea şi închinarea credincioşilor, care au nevoie de mijlocirea marelui ierarh tămăduitor înaintea lui Dumnezeu. Ne-am bucurat văzând că oamenii au o mare evlavie la Sfântul Ierarh Nectarie, un mare sfânt al timpurilor noastre“, a declarat arhim. Ignatios Zakakis.
„M-am rugat Sfântului să-şi aplece ochii spre mine pentru că mă lupt cu o boală grea“
Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost neîncăpătoare. Mulţime de oameni au dorit să-l cinstească pe Sfântul Ierarh Taumaturg. „M-am rugat pentru sănătatea familie, pentru spor şi ajutor de la Dumnezeu. Mulţumesc Domnului că ne-a ajutat şi am ajuns. L-am întâmpinat cu mare bucurie pe Sfântul Ierarh Nectarie“, a spus Lucreţia Apetrea din localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava. „Sfântul Ierarh Nectarie ne este de mare folos. M-am rugat Sfântului să-şi aplece ochii spre mine pentru că mă lupt cu o boală grea. Am nădejde că prin rugăciunile Sfântului Dumnezeu mă va vindeca“, a afirmat Rodica Ciobanu din Rădăuţi.
Aseară a fost săvârşită Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, iar în această dimineaţa va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmând ca la ora 18:00 programul liturgic să continue cu Privegherea în cinstea Sfântului.
Mâine, în cadrul Sfintei Liturghii, un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie va fi oferit bisericii Spitalului Judeţean din Suceava. „Am dorit ca moaştele Sfântului Ierarh Nectarie să fie aduse la biserica Spitalului Judeţean din Suceava, întrucât în apropierea lfântului lăcaş se află secţia de Oncologie. Astfel dorim să venim în întâmpinarea bolnavilor de cancer şi al tuturor acelora care îşi pun nădejdea în mijlocirea Sfântului Ierarh Nectarie. Sfântul Ierarh Nectarie este la inima şi la evlavia poporului, fiind un mare dar pentru creştinii de pretutindeni“, a explicat părintele Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava.
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie va poposi în Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ până pe 26 august. Biserica este deschisă în fiecare zi, de la ora 6:00, până seara la ora 22:00, pentru toţi cei care vor veni să se închine sfintelor moaşte. În fiecare dimineaţă va fi săvârşită Sfânta Liturghie iar seara se va oficia Vecernia. În lăcaşul de cult care a primit odorul de mare preţ se mai află o raclă ce adăposteşte părticele din moaştele a 74 de sfinţi.
Biserica Spitatului Judeţean din Suceava a fost ridicată începând cu anul 2000, fiind construită în două etape, în formă de navă. Pictura a fost realizată de fraţii Mihoc. A fost sfinţită pe 5 august 1997 de Înalt Preasfinţitul Pimen. În fiecare zi în acest sfânt lăcaş se săvârşeşte Sfânta Liturghie, Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului şi de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea, Taina Sfântului Maslu. „Datorită evlaviei pentru Maica Domnului şi pentru sfinţii ale căror moaşte se află în biserică, oamenii vin să ceară mijlocirea înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Bolnavii din spital sunt prezenţi mereu în sfântul lăcaş. Ne străduim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să venim în întâmpinarea celor aflaţi în încercare“, a mai spus pr. Constantin Diaconaşu.