Moaştele Sfinţilor Haralambie şi Procopie, în pelerinaj la Roman
În contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la Biserica „Sfântul Vasile“ din Roman a fost adusă luni, 28 mai, racla în care se află un fragment din moaştele Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Procopie de la parohia „Sfinţii Voievozi“ - Hălăuceşti, Protopopiatul Paşcani. Sfintele moaşte vor rămâne la Roman până vineri, 1 iunie. În fiecare dimineaţă au fost oficiate Acatistul Sfântului Haralambie, Acatistul Sfântului Procopie şi Sfânta Liturghie, iar în fiecare după-amiază a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de un sobor de şapte preoţi. „Bucuria noastră este deplină pentru că foarte mulţi bolnavi din Spitalul Municipal din Roman, aflat în apropiere, vin să se închine la sfintele moaşte în această perioadă. Vineri, 1 iunie, înainte ca sfintele moaşte să ajungă din nou la Hălăuceşti, se vor oficia acatistele celor doi sfinţi şi Taina Sfântului Maslu“, a spus pr. paroh Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman. (C.C.)