Monahia Mihaela Melii de la Mănăstirea Dragomirna, condusă către ceruri

La Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava a fost oficiată vineri, 13 martie 2020, slujba înmormântării pentru monahia Mihaela Melii. Maica Mihaela era ultima viețuitoare a Mănăstirii Dragomirna care a suferit de pe urma Decretului 410 din anul 1959.

Monahia Mihaela Melii de la Mănăstirea Dragomirma din judeţul Suceava a fost condusă vineri, 13 martie 2020, pe ultimul drum. Slujba înmormântării a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi. În cuvântul adresat cu acest prilej, Preasfinția Sa a subliniat frumusețea și trăirea duhovnicească a monahiei Mihaela Melii. „Monahia Mihaela, un călugăr pentru oameni iubită obște creștină, acum în prag de primăvară urcă spre cer. Acum, când viața izbucnește din toate colțurile, maica Mihaela a plecat spre viața veșnică. O viața trăită frumos, trăită printre oameni și pentru oameni. Maica Mihaela a venit în această lume la 19 mai 1930, în Târgu Frumos, județul Iași, într-o familie cu mulți copii și cu părinți iubitori de Hristos (Ioan și Maria). De la aceștia a învățat treburile gospodărești, prin care a ajutat mănăstirile în care a viețuit. Marghioala a fost un copil cuminte și cu interes spre învățătura de carte. În tinerețe a trăit alături de familie momentele dificile, cu boli și cu lipsurile celui de al Doilea Război Mondial. A plecat la mănăstire pe 5 martie 1953, cu binecuvântarea părinților, moștenind o zestre duhovnicească și materială pe care a dăruit-o Mănăstirii Miclăușeni. Aici a deprins primii pașii în viața călugărească cu ascultare, smerenie și rugăciune. Primele ascultări le-a avut în gospodăria mănăstirii, făcând treburile cele mai grele, poate greu de acceptat pentru generațiile de azi. Avea grijă de boii mănăstirii. Mergea în pădure pentru a tăia, pentru a căra lemnul de foc și ajuta la lucrările agricole. Aceste clipe le povestea des, pentru că erau, binecuvântate cu bucuria libertății dată de ascultarea necondiționată”, a remarcat Preasfinţia Sa.

Ascultarea a fost centrul vieții sfinției sale”

Decretul 410 din anul 1959 a găsit-o pe maica Mihaela la Mănăstirea Miclăușeni. Ca mulți alți călugări, a mâncat pâinea amară a exilului, a mai amintit Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul: „A fost obligată să părăsească mănăstirea și să se angajeze. Maica Mihaela şi-a păstrat vie rugăciunea și dorința de a se întoarce în mănăstire. Nădejdea și credința au ajutat-o să revină în mănăstire și să-și continue viața călugărească. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a primit binecuvântarea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei de a intra în Mănăstirea Dragomirna. Maica Mihaela a fost o maică sociabilă, implicată cu multă seriozitate, mulți ani, în ascultare la protocolul Mănăstirii Dragomirna. Ascultarea a fost centrul vieții sfinției sale. Cât timp s-a deplasat, a ajutat la bucătărie, iar când nu a mai putut, ieșea pe foișor și îndruma maicile care pregăteau legumele. În ultimul an a stat mai mult în chilie, dar transmitea o bucurie deosebită celor care îi treceau pragul. Maica Iulia Aramă (1966-1992), marea stareță a Dragomirnei, și-a luat acum în obștea din veșnicie și ultima viețuitoare a Dragomirnei, care a cunoscut durerea și suferința Decretului 410, însă păstrându-și vie rugăciunea psalmistului <<Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu>>. Se spune despre cei adormiți că sunt mai vii în viața noastră decât cei vii, dacă le cinstim memoria. De astăzi, obștea Dragomirnei din ceruri s-a înmulțit și îi mulţumim maicii Mihaela pentru lecţia deplină a vieţii! Îl rugăm pe Hristos Domnul să o primească în împărăția Sa, păzită de Sfântul Arhanghel Mihail, din lucrarea căruia cel mai de preţ lucru pe care ni l-a transmis tot timpul, a fost atenţionarea: <<Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!>>” (Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, stareţa Mănăstirii Dragomirna)

Ultimele din categorie