Părinte director, cum să distingă un creştin neavizat în ale pictării icoanelor o icoană „autentică“, din multitudinea celor oferite în comerţ?

Icoanele autentice nu sunt uşor de găsit. În comerţ sunt multe reprezentări iconografice şi puţine icoane. Icoanele autentice sunt cu atât mai puţine. Creştinul cu resurse limitate va alege întotdeauna după bugetul disponibil, în timp ce creştinul înstărit va alege o icoană scumpă, ferecată în argint şi aur. Depinde ce vedem în icoană. Într-un fel, noi alegem icoana şi chiar lucrurile, după ceea ce suntem sau credem că suntem. Problema icoanei autentice este una relativă. Contează cum sporim duhovniceşte prin icoană.

Totuşi, ca să răspund la întrebare, trebuie să spun că în sens tehnic o icoană autentică este icoana pictată şi nu cea litografiată sau tipărită. Procesul de creare a unei icoane este de sorginte spirituală şi nu meşteşugărească sau tehnică, pentru că iconarul este sau trebuie să fie teolog, iar icoana este o rugăciune pictată. Icoana este o creaţie în care sunt implicate şi recapitulate în sens spiritual toate elementele constitutive ale creaţiei şi regnurilor în care vieţuim: regnul vegetal (pigmenţi vegetali, lemnul), regnul mineral (pigmenţi, foiţa de aur, argilă, cretă, pietre semipreţioase etc.), regnul animal (gălbenuş de ou, cleiuri animale, păr de veveriţă, ponei, viezure etc.). Peste toate acestea, este pusă în operă creaţia iconarului. Acestea sunt elementele materiale care sunt folosite pentru a crea o icoană autentică, pe lângă ştiinţa de a desena, a colora după anumite canoane ermineutice. Dincolo de toate cele spuse, este adevărat faptul că Dumnezeu primeşte rugăciunea din faţa oricărei icoane şi nu caută la faţa icoanei, precum nu caută la faţa omului, ci caută la inima, credinţa şi faptele milostive ale celui ce se roagă.

Care este atitudinea spirituală pe care o impune pictarea icoanei?

Pictorul trebuie să aibă viaţă cumpătată, smerenie, rugăciune, postirea ochilor şi a tuturor simţurilor, participare constantă la Sfânta Liturghie, tăcere şi muncă, precum şi toate acele aspecte care-l conduc pe om în biserică. Pentru el, atelierul trebuie să fie o biserică, chilia trebuie să fie o biserică, cosmosul întreg este o biserică. Pictorul trebuie să fie împăcat cu sine şi cu toată lumea. Neliniştea lui se transferă în icoană. Orice icoană preia ceva din trăirea, expresia iconarului şi din raporturile sale cu divinitatea. Expresia duhovnicească a icoanei este barometrul stării duhovniceşti a iconarului. (Nicoleta Olaru)