Cea de-a cincea întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“ s-a desfăşurat joi în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, începând cu ora 19:00, şi i-a avut ca invitaţi pe pr. asist. univ. dr. Gabriel Nastasă, asistent la disciplina Muzică bisericească şi Ritual în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, pe pr. prof. univ. dr. Alex Vasiliu de la Universitatea de Artă „George Enescu“ din Iaşi şi pe d-l Radu Casian, realizator de programe muzicale la Radio Trinitas. Moderator al serii de dialog a fost pr. Ioan Valentin Istrati, redactor-şef al Portalului Doxologia şi asistent  la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care, în debutul întâlnirii, a subliniat că „muzica este un limbaj universal al făpturilor, şi nu mă refer aici numai la oameni, ci şi la regnul îngeresc. Mai mult, întregul univers a fost clădit de Dumnezeu din iubire şi pe temeiuri doxologice, adică pentru a da slavă lui Dumnezeu“.

Tema serii a fost una de actualitate, muzica, în diferitele ei accepţiuni. Astfel, literele cuvântului „muzică“ au dat prilejul unor analize pertinente despre diferitele aspecte ale muzicii: manipulare, universalitate, zgomot, ispită, creativitate şi alinare. Cei trei invitaţi au dezvoltat o adevărată hermeneutică a actului muzical şi au demonstrat cu argumente forţa muzicii în făurirea fiinţei umane. Muzica liturgică a Bisericii, cu esenţa ei de rugăciune şi doxologie adusă lui Dumnezeu, a fost promovată nu numai prin discuţii, ci prin audiţia Corului bizantin „Trysaghion“, care a susţinut două recitaluri de muzică psaltică ortodoxă, la începutul şi la sfârşitul serii. Corul „Trysaghion“ este format din studenţi de la Conservator şi Teologie, care doresc să aprofundeze interpretarea şi studiul muzicii de tradiţie bizantină.

Pornind de la temeiurile cosmologice ale muzicii, trecând prin istoria culturii şi civilizaţiei umane, cei trei invitaţi au analizat deopotrivă şi prezentul muzicii în cultură şi civilizaţie, fenomenul de degradare al acuităţii muzicale şi necesitatea unor modele şi valori netrecătoare în muzica de azi. Sinteza culturală dintre muzica religioasă şi muzica clasică a fost evocată în manifestările sale în istorie.

Ce au spus invitaţii serii de dialog

Pr. prof. univ. dr. Alex Vasiliu de la Universitatea de Artă „George Enescu“ din Iaşi: „Menţinerea individului aflat în spaţiul public, sub presiunea ambientului muzical-sonor, cu forţa sau cu accentul lui, este o formă insidioasă de manipulare, manifestată prin intenţia ascunsă a unora şi slăbiciunea mai mult sau mai puţin vinovată a altora. Aproape toată muzica difuzată la posturile comerciale de radio şi televiziune este un şir neîntrerupt de piese ce ar putea fi denumite generic «de dans», dar care nu mai atrag şi nu mai învaţă tânărul să danseze, ci doar să pulseze deseori un ritm uniform până la obsesie, peste care sunt plasate tot felul de efecte sonore facile, de cele mai multe ori de-o simplitate de-a dreptul rudimentară, obţinute cu o aparatură performantă. În timp ce se mişcă pe un astfel de ritm, aşa-zişii dansatori şi ascultători ajung prin repetarea obsesivă la amorţirea puterii şi dorinţei de a percepe şi de a reacţiona la o prezenţă muzicală autentică, întrupată din melodie, armonie, sonoritate, ritm. Trebuie recunoscut că realitatea aceasta este aproape universală, peste tot în lume oferindu-se în mass-media cât şi la cluburile de dans acelaşi spectacol. Prin cele spuse mai sus, am bifat nu numai a doua literă din cuvântul «muzică», termen propus pentru întâlnirea de azi, ci şi următoarele două: «z» şi «i», pentru că «zgomot» e ceea ce se propagă prin boxele staţiilor de amplificare sau prin posturile comerciale radio-TV, iar «ispita» îi determină pe foarte mulţi să accepte şi să caute ceea ce este simplu, uşor, la modă şi are succes. În condiţiile descrise pe care le întâlnim cu toţii la fiecare pas, «creativitatea» este un cuvânt inutil, iar «alinarea» ar trebui să primească o literă în plus, «e», ajungându-se la «alienare», pentru a completa imaginea dezolantă a individului şi a maselor din ziua de astăzi în raport cu muzica“.

Radu Casian, realizator de programe muzicale la Radio Trinitas: „A vorbi despre muzică înseamnă mai întâi să o asculţi. Arta este un mister, iar astăzi suntem manipulaţi de muzică şi prin muzică mai mult ca oricând. De la fondul sonor al unor reclame până la imnul Champions League de la meciurile de fotbal, sunetul poate fi manipulator. Despre al doilea cuvânt al serii, «universalitate», putem spune că muzica rămâne liantul comunicaţional cel mai direct cu sufletul omului, de o profunzime aparte, iar valenţele ei interculturale sunt inestimabile. Al treilea termen, «zgomotul», se autoexclude din discuţia serii prin prisma înţelegerii fiziologice a sunetului. În acustica clasică, sunetul se combină în linii regulate, sinusoidale, iar zgomotul este redat pe osciloscop într-un mod foarte agresiv, cu linii ascuţite. Este o diferenţă, chiar şi grafică, între sunet şi zgomot. Problema e că în compoziţia ultimilor 20-30 de ani, această dihotomie dispare, iar sunetul curat se amestecă cu zgomotul, producându-se un melanj între arta sonoră şi cea provocată. Al patrulea cuvânt propus spre dezbatere, «ispita», cred că el desemnează muzica văzută ca modalitate de cucerire grabnică a gloriei eterne sau ca act creator definit din perspectiva matematică. Referitor la «creativitate», putem spune că în muzica psaltică traseul melodic este cadrat de glasul sau ehul în care se scrie, dar esenţială rămâne rugăciunea. Toată muzica noastră religioasă este strâns legată de textul rugăciunii, unde îşi află creativitatea. Ultimul cuvânt, «alinarea», aş spune că el reprezintă rugăciunea cântată, fiindcă adeseori rostim rugăciuni spre desfătarea inimii sau alinarea ei, cu ajutorul cântului“.

Pr. asist. univ dr. Gabriel Nastasă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi: „După ce perspectivele muzicii au fost trasate şi contextualizate de antevorbitorii mei, doresc să vorbesc despre soluţiile de alegere a unui repertoriu muzical cât mai folositor. Sfântul Ioan de Kronstadt spunea, referindu-se la muzica pe care trebuie să o ascultăm, că nu trebuie să fim atraşi în mod iraţional de sunetele frumoase ale unei voci sau ale unui instrument, fără să ne gândim mai întâi la urmările pe care le pot avea acestea pentru sufletul nostru. Dacă sunetele muzicale aduc linişte în suflet, dacă aduc sentimente curate şi dumnezeieşti, atunci să ne hrănim din ele şi să le ascultăm. În schimb, dacă acea muzică naşte pofte trupeşti şi tendinţe rele, atunci trebuie să renunţăm la ele. Referitor la muzica liturgică, cred că este mijlocul cel mai important prin care noi putem surprinde şi exprima ceea ce nu se poate exprima prin cuvinte. Unde cuvântul nu mai poate vorbi, acolo începe să vorbească muzica. De aceea, în Biserică trebuie să cântăm cu inima curată şi să păstrăm echilibrul între cugetare şi cântare“.