„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă" (Mc. 2, 17). Prin gura înţelepciunii, Domnul i-a chemat la Sine pe cei lipsiţi de minte. Tot El, pribegind pe pământ, i-a chemat pe cei păcătoşi. La El nu este loc nici pentru „deştepţii" trufaşi, nici pentru „drepţii" neascultători. Să se bucure neputinţa minţii şi sufletului! Putere a minţii si a faptelor, pleacă de-aici! Desăvârşita neputinţă care se recunoaşte pe sine ca atare si aleargă cu credinţă la Domnul, Cel ce vindecă pe cei neputincioşi si plineşte cele sărace, se întăreşte şi cu mintea, şi cu obiceiurile, continuând, totuşi, să îşi mărturisească şi prostia, şi ticăloşia; iar puterea lui Dumnezeu, desăvârşindu-se întru neputinţă sub această înfăţişare neatrăgătoare, zideşte în chip nevăzut o altă personalitate, cu minte şi obiceiuri luminoase, care va ieşi la lumină la vremea sa: uneori încă de aici, dar dincolo totdeauna. Iată ce este ascuns de cei înţelepţi şi pricepuţi şi se descoperă doar pruncilor! 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 25)